Taina Sfântului Maslu la Parohia „Adormirea Maicii Domnului”, Dej

de | mart. 27, 2016

De praznicul Bunei Vestiri, vineri 25 martie 2016, la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Municipiul Dej, într-o atmosferă de rugăciune, alături de comunitatea parohială, la Taina Sfântului Maslu oficiată de preoții cercului pastoral al Municipiului Dej în frunte cu părintele protopop Ioan Buftea, au participat sute de credinciosi, dar și oficialități locale.

Cuvântul de învățătură a fost rostit de către părintele Petru Both, care a accentuat nevoia de pocăință și spovedanie, mai ales în această perioada a postului.

La final, credincioșii au fost unși cu untdelemn sfințit și stropiți cu agheazmă, iar în acest timp, în biserică mulțimea de credincioși a dat glas unor cantări religioase potrivite acestui moment sarbatoresc.

Sursă: www.protopopiatulortodox.ro

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Credincioși clujeni, în pelerinaj la mănăstirile din Maramureș

Credincioși clujeni, în pelerinaj la mănăstirile din Maramureș

Credincioșii parohiei „Sfântul Apostol și Evanghelist Marcu” din localitatea clujeană Florești, însoțiți de părintele paroh Dănuț Gorgan, au fost la sfârșitul acestei săptămâni într-un pelerinaj la mănăstirile din Maramureș. Sâmbătă dimineața, după ce au luat parte la...

Turiști americani, în vizită în parohia Berchieșu

Turiști americani, în vizită în parohia Berchieșu

Parohia ortodoxă Berchieșu, din protopopiatul Turda, a primit zilele acestea vizita unor turiști din Statele Unite ale Americii. Aceștia au fost întâmpinați de părintele paroh Florin Negru care le-a prezentat pentru început, biserica veche de lemn cu hramul ,,Sfinții...

Comunitatea din localitatea Bonț a sărbătorit hramul bisericii

Comunitatea din localitatea Bonț a sărbătorit hramul bisericii

De sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel parohia din localitatea Bonț și-a sărbătorit hramul. Cu această ocazie luni seara a fost săvârșită Taina sfântului Maslu în sobor de preoți. Alături de părintele paroh Efrim Truța au mai slujit preoți din parohiile...

Popas de suflet la mănăstirile din Grecia

Popas de suflet la mănăstirile din Grecia

În perioada 20-26 iunie 2015, parohia ortodoxă ”Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca, prin Centrul de pelerinaje Renașterea al Arhiepiscopiei Clujului, a organizat un pelerinaj în Grecia. Grupul de 45 de pelerini a fost însoțit de părintele paroh Nicolae Buda. În...

Hramul bisericii din Așchileu Mare

Hramul bisericii din Așchileu Mare

Biserica ortodoxă din Așchileu Mare și-a sărbătorit, luni 29 Iunie 2015, ocrotitorii, pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel. De dimineața a fost săvârșită Sfânta Liturghie de un sobor de preoți, urmată de taina Sfântului Maslu, slujbe la care au luat parte un număr mare...