Talanţii Sfintelor Taine (Vineri, săptămâna a V-a după Rusalii)

de | iul. 23, 2021

Evanghelia zilei: Mt 13, 3 – 9

Zis-a Domnul pilda aceasta: iată, a ieşit semănătorul să semene sămânţa sa. Şi, semănând el, unele seminţe au căzut lângă drum şi au venit păsă­rile şi le-au mâncat. Altele au căzut pe loc pietros unde n-aveau pământ mult şi îndată au răsărit, pentru că n-aveau strat de pământ adânc; iar când a răsărit soarele, s-au pălit şi, pentru că n-aveau rădăcină, îndată     s-au uscat. Altele au căzut între spini, dar spinii au crescut şi le-au înăbuşit. Iar altele au căzut pe pământ bun şi au dat roadă: una, o sută, alta, şaizeci, iar alta, treizeci. Cine are urechi de auzit să audă.

Talanţii Sfintelor Taine

Biserica a hotărât ca în această zi să ne supună în atenţie pilda se­mănă­torului. Conţinutul acestei pilde este simplu: un om a ieşit să îşi seme ţarina şi, în timp ce semăna, unele seminţe au căzut lângă drum şi au fost mâncate de păsări; altele au căzut pe loc pietros, unde, după un timp, s-au uscat; altele au căzut între spini şi spinii le-au înăbuşit; iar altele au căzut pe pământ bun şi au dat rod: una, o sută, alta, şaizeci, alta, treizeci.

Nu vom insista asupra pildei, în ansamblul ei, pildă care va fi tâl­cuită, după rânduiala Bisericii, lunea, în săptămâna a VI-a după Rusalii, adică săptămâna ce urmează. Ceea ce subliniem în această meditaţie este rodul pe care l-a adus să­mânţa cea bună. Spune Domnul Hristos că să­mân­ţa cea bună a dat rod: „una o sută, alta şaizeci, alta treizeci”.[1]

Sămânţa este Cuvântul lui Dumnezeu, cum spune Însuşi Domnul Hristos. Pământul care primeşte această sămânţă suntem noi, oamenii. Aşa cum sunt oameni buni şi oameni răi, la fel sămânţa poate să aducă sau nu rod: una, o sută, alta, şaizeci, alta, treizeci, diferenţa de rod fiind în funcţie de viaţa duhovnicească pe care o are omul.

Fiecare din noi este iniţiat în viaţa duhovnicească prin Botez, Mi­run­gere şi Euharistie, Taine numite de iniţiere. Apoi sporim în viaţa du­hovnicească prin alte două Sfinte Taine: Căsătoria şi Preoţia. Prin fie­care din aceste Taine primim de la Dumnezeu nişte talanţi pe care ni se cere să-i înmulţim.

Ne este cunoscută pilda talanţilor. Se face aici apel la imaginea unui stăpân puternic şi bogat, care-şi încredinţează avuţia slujitorilor săi. Aceşti slujitori sunt oameni din personalul casei, iar nu lucrători tocmiţi. Stăpânul îi cunoştea foarte bine, ştia cât poate fiecare. El îşi respectă slu­ji­torii; nu le cere mai mult decât sunt în stare să facă. De aceea le şi împarte talanţii „fiecăruia după puterea lui”.

Fiind apropiaţii săi, nu le încredinţează orice. Le dăruieşte „talanţi”, la acea vreme – o cantitate considerabilă de metal preţios (aur sau ar­gint). Slujitorii sunt trei – o cifră plină de semnificaţii sfinte, după numă­rul Persoanelor Sfintei Treimi.

Aşadar, trei slugi şi trei „cantităţi” de talanţi: unuia i-a dat cinci, altuia, doi şi altuia, unul. Presupunem că i-a împărţit pe rând. Mai întâi i-a dat fiecăruia un talant. A văzut apoi că este unul mai vrednic – i-a mai dat un talant. Dar următorul era şi mai vrednic – lui i-a dat toţi talanţii care-i mai avea.

De multe ori, când auzim această pildă, suntem tentaţi să ne gân­dim unde ne-am putea noi încadra? Dacă am fi în locul slujitorilor, câţi talanţi am primi? Trebuie să spunem că am primit de la Dumnezeu atâţi talanţi câţi putem noi să-i înmulţim.

Dacă legăm această imagine a primirii talanţilor de Sfintele Taine ale Bise­ricii, putem spune că prin Botez fiecare dintre noi primim un ta­lant sau, mai bine zis, primul talant.

Sunt unii care se învrednicesc de o altă taină: Căsătoria. „Taina aceasta mare este” – mărturiseşte Apostol Pavel.[2] Cum adică mare? Mai mare decât prima? Este mare datorită responsabilităţii. Cei doi sunt una, un singur trup. Unul singur răs­punde de doi, apoi de trei, de patru, de cinci: de familia lui, de copiii lui.

Psalmistul David spune:

„Fericit este cel ce-şi va umple casa lui de copii, nu se va teme când va grăi cu vrăj­maşul său în poartă.” (Ps 126, 5).

Aici „vrăjmaşul” este înţeles ca vrăjmaş al mântuirii, ca diavol care se luptă cu noi când suntem în necaz şi suferinţă.

Această luptă este însă cadrul înmulţirii talanţilor. Aceia primesc cei mai mulţi talanţi care se angajează în luptă. Ei se mai învrednicesc de încă o taină: Preoţia.

Dacă în căsătorie responsabilitatea este mare, în preoţie responsa­bi­li­tatea este şi mai mare. Preotul este „căsătorit” cu parohia sa. El răs­pun­de de toţi cei care îi sunt încredinţaţi. Este părintele care îi îndrumă prin Spovedanie pe toţi fiii săi duhovniceşti. Este imaginea Bunului Păs­tor care îi lasă pe cei 99 de drepţi pentru a căuta un păcătos rătăcit. De ce? Pentru că este legat în adâncurile sale, prin legături filiale, de acest ră­tăcit. Inima acestui părinte n-are nici o ieşire, ci numai intrări. Dacă cine­va a intrat în inima lui nu mai poate ieşi pentru că n-are pe unde. Ră­mâne acolo; rămâne în dragostea lui – o dragoste primită în dar de la Dumnezeu ca „răsplată” a înmulţirii talanţilor.

Trebuie amintită şi pedeapsa celui ce ascunde talantul. Orice talant care nu este înmulţit este pierdut. Cel care îl ascunde în pământ este ires­pon­sabil, se teme de răspunderea încredinţată lui, îi este frică de luptă, este un înfrânt înainte de vreme.

Omul creştin are două variante: fie să-şi ascundă talantul în pă­mânt, fie să-l înmulţească. Trebuie să învăţăm că ceea ce am primit de la Dumnezeu nu este al nostru; noi nu suntem stăpâni, ci numai iconomi, adică slujitori.

Iar acum dacă facem o legătură cu rodul pe care-l aduce sămânţa că­zută pe pământul cel bun, putem spune că cei iniţiaţi, respectiv novicii, aduc rodul cel mai puţin, adică „treizeci”.[3] Acest rod se poate însă du­bla sau chiar tripla, dacă creştinul se ridică de la stadiul de iniţiat la cel de iniţiator. Şi se poate ridica la acest stadiu părintele care-şi iniţiază copiii în tainele credinţei.

Faţă de un părinte de familie, părintele unei comunităţi, adică preo­­tul, este direct responsabil de sufletele pe care le are în grijă. Preotul este asemenea unei flori care se mişcă după soare, este o „floare-a-soare­lui” care-şi „duce” seminţele, toate, spre Hristos. Preotul este o floare pur­tă­toare de rod, este o floare purtătoare de viaţă pentru că poartă de grijă ca toţi să crească şi să se mântuiască.

[1] Mt 13, 8.

[2] Efes 5, 32.

[3] Mt 13, 8.

Meditație la Evanghelia zilei
Meditație la Evanghelia zilei
Talanţii Sfintelor Taine (Vineri, săptămâna a V-a după Rusalii)
Talanţii Sfintelor Taine (Vineri, săptămâna a V-a după Rusalii)
/
<a href="https://radiorenasterea.ro/author/prileapetru/" target="_self">Pr. Petru Ioan Ilea</a>

Pr. Petru Ioan Ilea

Preot, doctor în teologie, hirotonit preot de către Preasfințitul Vasile Someșanul în data de 6 septembrie 2004 pe seama Centrului de Îngrijire și Asistență din Cluj-Napoca, Protopopiatul Cluj II unde a slujit până la data de 15 mai 2010 când a fost transferat la Parohia ,,Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca unde slujește în prezent.

Mai multe

Semnul Sfintei Cruci

Semnul Sfintei Cruci

Semnul Sfintei Cruci este cel mai frecvent act liturgic creștin, atât în ceea ce privește cultul divin public, cât și cel particular. Toți creștinii botezați, clerici și mireni, au dreptul și datoria de a se însemna cu semnul Crucii. De asemenea, trebuie menționat și...

Evlavia creștină

Evlavia creștină

Evlavia, alături de dragoste și credință, este o virtute definitorie pentru viața creștină. Un om evlavios este un om ce își măsoară faptele, cuvintele și gândurile spre a plăcea lui Dumnezeu întru toate. Omul evlavios este, fără de îndoială, un om religios, un om...

Sfânta Sofia, modelul mamelor creștine

Sfânta Sofia, modelul mamelor creștine

Sfânta Sofia este un model pentru orice mamă creștină. Ea este pomenită în calendarul creștin în data de 17 septembrie, alături de cele trei fiice ale sale. Sofia era o tânără creștină care trăia în Italia, la Roma, în timpul împăratului păgân Adrian (117-138). S-a...