Tâlcuirea Evangheliei Duminicale – Duminica a 7-a după Rusalii (Pr. Prof. Stelian Tofană)

de | aug. 11, 2024

În cadrul Liturghiei de astăzi, în duminica a VII-a după Rusalii, s-a citit din Evanghelia după Matei 9, 27-35.
 
Vindecarea a doi orbi și a unui mut în Capernaum
 
În vremea aceea, pe când trecea Iisus, doi orbi se țineau după El, strigând și zicând: Miluiește-ne pe noi, Fiule al lui David! Iar după ce a intrat în casă, au venit la El orbii și Iisus i-a întrebat: Credeți că pot să fac Eu aceasta? Zis-au Lui: Da, Doamne! Atunci S-a atins de ochii lor, zicând: După credința voastră fie vouă! Și s-au deschis ochii lor. Iar Iisus le-a poruncit cu asprime, zicând: Vedeți, nimeni să nu știe. Dar ei, ieșind, L-au vestit în tot ținutul acela. Și, plecând ei, iată, au adus la El un om mut, având demon. Și, fiind scos demonul, mutul a grăit. Iar mulțimile se minunau, zicând: Niciodată nu s-a văzut așa ceva în Israel. Dar fariseii ziceau: Cu domnul demonilor scoate pe demoni. Și Iisus străbătea toate cetățile și satele, învățând în sinagogile lor, propovăduind Evanghelia Împărăției și vindecând toată boala și toată neputința în popor.
 
Fragmentul scripturistic este explicat de Pr. Prof. Stelian Tofană.
 
https://radiorenasterea.ro/predica-la-duminica-a-7-a-dupa-rusalii-pr-prof-stelian-tofana/
Radio Renasterea
Radio Renasterea
Tâlcuirea Evangheliei Duminicale - Duminica a 7-a după Rusalii (Pr. Prof. Stelian Tofană)
Loading
/

DISTRIBUIE

<a href="https://radiorenasterea.ro/author/steliantofana/" target="_self">Pr. Prof. Stelian Tofană</a>

Pr. Prof. Stelian Tofană

Profesor universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, titularul catedrei de „Studiul Noului Testament”.

Emisiuni recente

Crucea, putere sau ocară, cinstire sau lepădare? P4

Crucea, putere sau ocară, cinstire sau lepădare? P4

Programul de aprofundare a învățăturii biblice „Să învățăm și să citim împreună Sfânta Scriptură” susținut de Pr. Prof. Univ. Dr. Stelian Tofană este difuzat la Radio Renașterea în fiecare zi de marți de la ora 19.00.

Despre rugăciune. Rugăciunea lui Iisus

Despre rugăciune. Rugăciunea lui Iisus

Despre rugăciune vom vorbi și în această emisiune. Omul este chemat să fie ființă rugătoare, în felul acesta se definește cel mai plenar legătura lui cu Dumnezeu. Rugăciunea are un caracter public (se face la biserică) dar are și un caracter particular (se face acasă...