Târg de carte pentru copii, eveniment caritabil în sprijinul lui Efrem

de | aug. 6, 2022

Un târg de carte pentru copii, care are drept scop adunarea de fonduri pentru Efrem Ciprian Lupescu, un copil de aproape cinci ani, diagnosticat recent cu o formă agresivă de cancer, va avea loc în perioada 6-7 august, în Cluj-Napoca. Evenimentul se va desfășura pe strada Eroilor, vizavi de Biserica „Schimbarea la Față”, între orele 10:00 – 20:00.

Organizatorii afirmă că la evenimentul cărturesc vor putea fi achiziționate cărți noi și second-hand pentru toate vârstele. Cărțile pentru târgul de carte au fost adunate din generozitatea părinților care îndrăgesc cartea pentru copii, dar și din bunăvoința editurilor care au răspuns cu promptitudine, sprijinind campania de binefacere destinată pentru a-l ajuta pe Efrem Ciprian. Printre editurile care s-au implicat în desfășurarea Târgului de carte se numără următoarele:Cartea Copiilor, Signatura, Katartis, Arthur, Frontiera, Cartemma, Portocala albastră (cu mult îndrăgitele cărți ale lui Eric Carle), Anacronic, Doxologia junior, Via, Sophia, Iona, Predania și cărți ale autoarelor Veronica Iani și Ioana Revnic.

De asemenea, un ajutor considerabil a venit și din partea librăriilor Bia Books, Tutimi și Titoc, Biblioteca copiilor deștepți (cărți Usborne), Steluțe în priviri, Cărți cu stele, Bookstory, Librăria Ved și Book Style Stop.

Toți cei interesați de acest eveniment sunt așteptați în zilele de 6 și 7 august, pentru a explora lumea cărților de copii și pentru a-l ajuta pe Efrem!

Efrem  Ciprian Lupescu este un băiețel în vârstă de aproape cinci ani, care suferă de neuroblastom, stadiul 4, cu multiple metastaze; aceasta fiind o formă foarte agresivă de cancer. Situația lui este una critică și urgentă. Tratamentele micuțului se anunță a fi dureroase, lungi și costisitoare, fiind vorba de sute de mii de euro. Tratamentul pentru cancerul agresiv a început la Cluj-Napoca, aceasta fiind doar prima etapă pe care trebuie să o parcurgă Efrem, întrucât intenția familiei este de a continua medicația și tratamentul în străinătate. Este o cale lungă și anevoioasă pe care o va parcurge micuțul, dar care este necesară pentru ca tratamentul să dea rezultate. Este, mai ales, și un efort financiar imens.

Doritorii de a-l sprijini pe Efrem Lupescu, dar care nu au posibilitatea să fie prezenți la Târgul de carte pentru copii, pot dona oricând, orice sumă de bani, folosind una dintre următoarele modalități:

BT Pay: 0748 08 05 89

Revolut ID: @monicabm5

PayPal: lupescu0adrian@gmail.com

BT Ron: RO68 BTRL 0130 1201 C647 60XX

ING Ron: RO20 INGB 0000 9999 1264 9642

BCR Ron: RO40 RNCB 0298 0753 4436 0001

BT Euro: RO43 BTRL 0130 4201 C647 60XX

ING Euro: RO62 INGB 0000 9999 1264 9662

BCR Euro: RO45 RNCB 0298 0753 4436 0008

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Societate
Proiect de extindere și modernizare la Cluj Arena

Proiect de extindere și modernizare la Cluj Arena

Aceasta va beneficia de spații comerciale, zonă de agrement, spații de servicii În urma unei analize efectuate asupra activităților desfășurate la stadionul Cluj Arena, aflat sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, a rezultat nevoia de a dezvolta serviciile oferite...

8 aprilie – Ziua Internațională a Romilor

8 aprilie – Ziua Internațională a Romilor

Consiliul Județean Cluj organizează, în perioada 8-14 aprilie, o serie de activități de promovare a istoriei și a patrimoniului cultural al acestei etnii Consiliul Județean Cluj, în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Octavian Goga“ Cluj și Centrul Județean pentru...

UBB își întărește colaborările cu universitățile americane

UBB își întărește colaborările cu universitățile americane

Echipa Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca se află într-o vizită academică la University of North Carolina (UNC), urmărind întărirea relațiilor de colaborare și a parteneriatelor cu universitățile americane, dar și coagularea comunității de alumni a UBB de pe...