Târg meşteşugăresc în centrul istoric al Bistriței, dedicat primei atestări documentare a orașului

de | iul. 3, 2020

În centrul istoric al municipiului Bistriţa se desfășoară în acest sfârșit de săptămână „Târgul breslelor moderne”, dedicat primei atestări documentare a orașului, în urmă cu 756 de ani. La targ participă creatori populari din mai multe zone ale judeţului.

„Suntem în luna în care oraşul Bistriţa a fost pentru prima oară atestat documentar, la 16 iulie 1264. Am ales să dedicăm acest eveniment primei atestări documentare, să renaştem istoria vechiului burg, în care breslele meşteşugarilor erau extrem de vestite”, a declarat pentru AGERPRES organizatorul evenimentului, preşedintele Asociaţiei „Produs în Bistriţa-Năsăud”, Elena Bărbos.

Standurile meşteşugarilor au fost înşirate pe pietonalul din centrul istoric. Aici sunt expuse spre vânzare costume populare şi piese specifice portului popular, împletituri din papură, ceramică, obiecte şi decoraţiuni realizate din lemn, bijuterii hand-made, bucheţele şi săculeţi cu lavandă.

Organizatorul târgului spune că evenimentul a fost îndelung aşteptat de membrii asociaţiei şi au fost luate toate măsurile pentru respectarea normelor sanitare.

Asociaţia „Produs în Bistriţa-Năsăud” organizează în fiecare sâmbătă, în imediata apropiere a Bisericii Evanghelice din centrul istoric al Bistriţei, un târg al producătorilor locali, de unde pot fi cumpărate brânzeturi, pâine, cozonaci, prăjituri, produse din peşte, miere, siropuri şi dulceţuri, toate realizate după reţete tradiţionale.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Cultură
Mineralia – Agatul, formă și culoare, la MET

Mineralia – Agatul, formă și culoare, la MET

Muzeul Etnografic al Transilvaniei (MET), invită publicul clujean la expoziția „Mineralia”, în cadrul căreia, dintre cele mai diverse produse ale lumii minerale, agatul ocupă unul dintre primele locuri. Diversitatea sa remarcabilă este dată de culorile, structura și...

Pinocchio, eroul primelor spectacole din decembrie la Teatrul „Puck”

Pinocchio, eroul primelor spectacole din decembrie la Teatrul „Puck”

Micii spectatori clujeni sunt așteptați în următoarele zile la Teatrul de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca la două reprezentații ale spectacolului „Pinocchio”, după Carlo Collodi, în regia lui Călin Mocanu. Prima reprezentație din această serie va avea loc duminică, 3...