Târg meşteşugăresc în centrul istoric al Bistriței, dedicat primei atestări documentare a orașului

de | iul. 3, 2020 | Cultură

În centrul istoric al municipiului Bistriţa se desfășoară în acest sfârșit de săptămână „Târgul breslelor moderne”, dedicat primei atestări documentare a orașului, în urmă cu 756 de ani. La targ participă creatori populari din mai multe zone ale judeţului.

„Suntem în luna în care oraşul Bistriţa a fost pentru prima oară atestat documentar, la 16 iulie 1264. Am ales să dedicăm acest eveniment primei atestări documentare, să renaştem istoria vechiului burg, în care breslele meşteşugarilor erau extrem de vestite”, a declarat pentru AGERPRES organizatorul evenimentului, preşedintele Asociaţiei „Produs în Bistriţa-Năsăud”, Elena Bărbos.

Standurile meşteşugarilor au fost înşirate pe pietonalul din centrul istoric. Aici sunt expuse spre vânzare costume populare şi piese specifice portului popular, împletituri din papură, ceramică, obiecte şi decoraţiuni realizate din lemn, bijuterii hand-made, bucheţele şi săculeţi cu lavandă.

Organizatorul târgului spune că evenimentul a fost îndelung aşteptat de membrii asociaţiei şi au fost luate toate măsurile pentru respectarea normelor sanitare.

Asociaţia „Produs în Bistriţa-Năsăud” organizează în fiecare sâmbătă, în imediata apropiere a Bisericii Evanghelice din centrul istoric al Bistriţei, un târg al producătorilor locali, de unde pot fi cumpărate brânzeturi, pâine, cozonaci, prăjituri, produse din peşte, miere, siropuri şi dulceţuri, toate realizate după reţete tradiţionale.

Ultimele articole

Valenţele veşnice ale faptelor noastre vremelnice

Valenţele veşnice ale faptelor noastre vremelnice

Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucitor. Iar un sărac, anume Lazăr stătea înaintea porţilor lui, plin de bube, poftind să se sature din cele ce cădeau de la masa bogatului. Acesta nu numai că nu se putea...

Bogăția, fariseismul și Împărăția lui Dumnezeu

Bogăția, fariseismul și Împărăția lui Dumnezeu

Text și context Plasată în cel de-al șaisprezecelea capitol al Evangheliei după Luca, pericopa de astăzi face parte dintr-o înșiruire de parabole, rostite de Mântuitorul Hristos, în cadrul cărora se vorbește despre Împărăția lui Dumnezeu și dobândirea ei. Învățătorul...

Mai multe din Cultură
Fațada principală a Muzeului de Artă din Cluj-Napoca, restaurată

Fațada principală a Muzeului de Artă din Cluj-Napoca, restaurată

Lucrările de reabilitare a fațadei principale a clădirii care găzduiește Muzeul de Artă Cluj-Napoca au fost finalizate. Amplele lucrări la acest imobil, monument istoric cu o valoare arhitecturală deosebită, au debutat în cursul anului 2018 și au vizat redarea...