Târg meşteşugăresc în centrul istoric al Bistriței, dedicat primei atestări documentare a orașului

de | iul. 3, 2020 | Cultură

În centrul istoric al municipiului Bistriţa se desfășoară în acest sfârșit de săptămână „Târgul breslelor moderne”, dedicat primei atestări documentare a orașului, în urmă cu 756 de ani. La targ participă creatori populari din mai multe zone ale judeţului.

„Suntem în luna în care oraşul Bistriţa a fost pentru prima oară atestat documentar, la 16 iulie 1264. Am ales să dedicăm acest eveniment primei atestări documentare, să renaştem istoria vechiului burg, în care breslele meşteşugarilor erau extrem de vestite”, a declarat pentru AGERPRES organizatorul evenimentului, preşedintele Asociaţiei „Produs în Bistriţa-Năsăud”, Elena Bărbos.

Standurile meşteşugarilor au fost înşirate pe pietonalul din centrul istoric. Aici sunt expuse spre vânzare costume populare şi piese specifice portului popular, împletituri din papură, ceramică, obiecte şi decoraţiuni realizate din lemn, bijuterii hand-made, bucheţele şi săculeţi cu lavandă.

Organizatorul târgului spune că evenimentul a fost îndelung aşteptat de membrii asociaţiei şi au fost luate toate măsurile pentru respectarea normelor sanitare.

Asociaţia „Produs în Bistriţa-Năsăud” organizează în fiecare sâmbătă, în imediata apropiere a Bisericii Evanghelice din centrul istoric al Bistriţei, un târg al producătorilor locali, de unde pot fi cumpărate brânzeturi, pâine, cozonaci, prăjituri, produse din peşte, miere, siropuri şi dulceţuri, toate realizate după reţete tradiţionale.

Ultimele articole

12 octombrie – Sfinții Mucenici Prov, Tarah şi Andronic

12 octombrie – Sfinții Mucenici Prov, Tarah şi Andronic

Sfinții Mucenici Prov, Tarah și Andronic – Prov era originar din Pamfilia, Tarah fusese soldat în armata împărătească, iar Andronic era cel mai tânăr, fiind fiul unui om important din Efes. Au fost prinși și întemnițați în orașul Pompeiopolis din Cilicia și supus...

Mai multe din Cultură
Concert coral „Armonii de toamnă”, la Turda

Concert coral „Armonii de toamnă”, la Turda

Mai multe coruri vor evolua vineri, 8 noiembrie 2019, pe scena Teatrului „Aureliu Manea” din Turda, în cadrul festivalului coral „Armonii de toamnă”. Evenimentul, ajuns la cea de-a cincea editiție va începe la ora 19.00. Printre protagoniștii serii vor fi: Corul...