Târg meşteşugăresc în centrul istoric al Bistriței, dedicat primei atestări documentare a orașului

de | iul. 3, 2020

În centrul istoric al municipiului Bistriţa se desfășoară în acest sfârșit de săptămână „Târgul breslelor moderne”, dedicat primei atestări documentare a orașului, în urmă cu 756 de ani. La targ participă creatori populari din mai multe zone ale judeţului.

„Suntem în luna în care oraşul Bistriţa a fost pentru prima oară atestat documentar, la 16 iulie 1264. Am ales să dedicăm acest eveniment primei atestări documentare, să renaştem istoria vechiului burg, în care breslele meşteşugarilor erau extrem de vestite”, a declarat pentru AGERPRES organizatorul evenimentului, preşedintele Asociaţiei „Produs în Bistriţa-Năsăud”, Elena Bărbos.

Standurile meşteşugarilor au fost înşirate pe pietonalul din centrul istoric. Aici sunt expuse spre vânzare costume populare şi piese specifice portului popular, împletituri din papură, ceramică, obiecte şi decoraţiuni realizate din lemn, bijuterii hand-made, bucheţele şi săculeţi cu lavandă.

Organizatorul târgului spune că evenimentul a fost îndelung aşteptat de membrii asociaţiei şi au fost luate toate măsurile pentru respectarea normelor sanitare.

Asociaţia „Produs în Bistriţa-Năsăud” organizează în fiecare sâmbătă, în imediata apropiere a Bisericii Evanghelice din centrul istoric al Bistriţei, un târg al producătorilor locali, de unde pot fi cumpărate brânzeturi, pâine, cozonaci, prăjituri, produse din peşte, miere, siropuri şi dulceţuri, toate realizate după reţete tradiţionale.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Cultură
Festivalul „Jocu’ de pe Câmpie” duminică, la Mociu

Festivalul „Jocu’ de pe Câmpie” duminică, la Mociu

Mai multe formații de jocuri tradiționale și ansambluri folclorice din județele Cluj și Mureș, alături de renumiți interpteți de folclor vor evolua duminică, 3 septembrie 2023, în comuna clujeană Mociu, în cadrul unui eveniment folcloric reprezentativ pentru Câmpia...

Festivalul Stradal WonderPuck7 între 8 și 10 septembrie la Cluj

Festivalul Stradal WonderPuck7 între 8 și 10 septembrie la Cluj

Zilele până când centrul Clujului se va anima din nou în sunet de râsete de copii și culori ale unor lumi fantastice se scurg foarte rapid! Weekendul 8-10 septembrie marcheză cea de-a 7-a ediție a Festivalului Stradal WonderPuck, ce se anunță a fi cea mai...