Târg meşteşugăresc în centrul istoric al Bistriței, dedicat primei atestări documentare a orașului

de | iul. 3, 2020 | Cultură

În centrul istoric al municipiului Bistriţa se desfășoară în acest sfârșit de săptămână „Târgul breslelor moderne”, dedicat primei atestări documentare a orașului, în urmă cu 756 de ani. La targ participă creatori populari din mai multe zone ale judeţului.

„Suntem în luna în care oraşul Bistriţa a fost pentru prima oară atestat documentar, la 16 iulie 1264. Am ales să dedicăm acest eveniment primei atestări documentare, să renaştem istoria vechiului burg, în care breslele meşteşugarilor erau extrem de vestite”, a declarat pentru AGERPRES organizatorul evenimentului, preşedintele Asociaţiei „Produs în Bistriţa-Năsăud”, Elena Bărbos.

Standurile meşteşugarilor au fost înşirate pe pietonalul din centrul istoric. Aici sunt expuse spre vânzare costume populare şi piese specifice portului popular, împletituri din papură, ceramică, obiecte şi decoraţiuni realizate din lemn, bijuterii hand-made, bucheţele şi săculeţi cu lavandă.

Organizatorul târgului spune că evenimentul a fost îndelung aşteptat de membrii asociaţiei şi au fost luate toate măsurile pentru respectarea normelor sanitare.

Asociaţia „Produs în Bistriţa-Năsăud” organizează în fiecare sâmbătă, în imediata apropiere a Bisericii Evanghelice din centrul istoric al Bistriţei, un târg al producătorilor locali, de unde pot fi cumpărate brânzeturi, pâine, cozonaci, prăjituri, produse din peşte, miere, siropuri şi dulceţuri, toate realizate după reţete tradiţionale.

Ultimele articole

Mai multe din Cultură
Bisericile de lemn din Sălaj și din împrejurimi, conservate digital

Bisericile de lemn din Sălaj și din împrejurimi, conservate digital

Bisericile de lemn din județul Sălaj și din împrejurimi vor fi conservate digital, prin intermediul proiectului „PIXELS FOR HERITAGE”, derulat de Muzeul Județean de Istorie și Artă din Zalău și Institutul Național al Patrimoniului, în parteneriat cu Asociația ARHAIC,...

Săptămâna Copilăriei, la Biblioteca Județeană „Octavian Goga”

Săptămâna Copilăriei, la Biblioteca Județeană „Octavian Goga”

Ziua de 1 Iunie va fi sărbătorită pe tot parcursul săptămânii  viitoare, la Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga” din Cluj-Napoca. Copiii de toate vârstele sunt invitați la activitățile din mediul on-line, organizate de secțiile și filialele bibliotecii: lecturi de...