În perioada 20-22 decembrie 2024, va avea loc a doua ediție a Târgului de Crăciun organizat pentru susținerea construirii Centrului de Îngrijiri Paliative Pediatrice „Sfântul Hristofor”. Evenimentul se va desfășura la Casino – Centrul de cultură urbană și va include o serie de activități festive și caritabile:
- Decorațiuni handmade realizate de voluntari și artiști locali
- Colinde pentru a aduce spiritul Crăciunului
- Ciocolată și fursecuri de casă
- Vin fiert
- Multe surprize pentru vizitatori
Despre Centrul „Sfântul Hristofor”
Acest centru, primul de acest tip din România, este un proiect al Asociației „Sfântul Nectarie” Cluj și își propune să ofere îngrijire gratuită și complexă copiilor cu boli incurabile. Construcția centrului a început în noiembrie 2023, iar până acum s-au realizat fundația și acoperișul, s-au montat tâmplăria și se lucrează la instalațiile electrice și sanitare.
Cum poți ajuta
Donațiile pentru acest proiect pot fi făcute în contul Asociației „Sfântul Nectarie” Cluj:
- Lei: RO83BTRLRONCRT00C6603105
- Euro: RO25BTRLEURCRT00C6603103
De asemenea, poți contribui prin trimiterea unui SMS cu textul JOY la numărul 8845, donând astfel 2 euro lunar pentru construirea acestui spital.
Fii parte din poveste și susține o cauză nobilă în prag de sărbători!