Târgul Satului în acest sfârșit de săptămână, în Parcul Etnografic din Cluj-Napoca

de | oct. 1, 2020

Zeci de meșteșugari, producători și artiști locali din toată Transilvania și-au dat întâlnire în acest sfârșit de săptămână, în Parcul Etnografic ,,Romulus Vuia” din Cluj-Napoca. Aceștia le vor oferi vizitatorilor patru zile de relaxare și voie bună. î

Astfel, cei care vor trece pragul „Târgului Satului” vor putea alege dintr-o gamă largă de produse, de la alimente și băuturi, sau produse de îngrijire personală, la  îmbrăcăminte și accesorii, până la obiecte și lucrări de artă (fotografie, pictură, grafică) și obiecte de decor pentru casă și grădină. În plus, vor putea participa la activități tematice, specifice zonei rurale și la o serie spectacole.

„Vom avea degustări de produse locale, ateliere de meșteșuguri și o scenă a producătorilor locali, unde aceștia ne vor familiariza cu ceea ce înseamnă produsele lor și procesul prin care ele ajung la noi, inclusiv mici secrete din producție.

Am gândit acest eveniment nu numai ca o oportunitate de a consuma local – ceea ce este extrem de important, atât pentru sănătatea consumatorilor, cât și pentru economia locală – dar și pentru a apropia consumatorii de producători, de a le da șansa să se cunoască, să relaționeze, să aibă încredere unii în alții”,spune Sorin Ailenei, Președinte Asociația  AiA, co-organizator al evenimentului.

Târgul s-a deschis joi, 1 octombrie, iar programul următoarelor trei zile (vineri – duminică) va fi între 10:00 – 19:00. Accesul la eveniment se face pe bază de bilet.

Evenimentul „Târgul Satului” este organizat de Asociația AIA în colaborare cu Made in Cluj și revista producătorilor locali Made Local, cu suportul și prezența Satul vine la oraș și Asociația Meșterilor Populari Clujeni.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Societate
Facultatea de Business a UBB: 30 de ani de la înființare

Facultatea de Business a UBB: 30 de ani de la înființare

Facultatea de Business din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca celebrează în acest an trei decenii de excelență în domeniul educației antreprenoriale și de business. „Educația centrată pe student într-un context multicultural este dezideratul facultății...

Trecerile pentru pietoni de pe drumurile județene vor fi iluminate

Trecerile pentru pietoni de pe drumurile județene vor fi iluminate

Fondurile vor fi asigurate cu ajutorul finanțării europene atrase de către Consiliul Județean Cluj Consiliul Județean Cluj a aprobat în cadrul ședinței ordinare ce a avut loc joi, 28 martie a.c., proiectul cu finanțare europeană “Iluminarea trecerilor pentru pietoni...