Târnosirea bisericii din Arieşul de Pădure, Protopopiatul Chioar

de | aug. 15, 2016

Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, a oficiat slujba de târnosire a bisericii din Arieşul de Pădure, Protopopiatul Chioar, în fruntea unui sobor de preoţi şi diaconi, a transmis pentru radio Renașterea corespondentul în Episcopia Maramureșului, Andrei Fărcaș.

Din sobor au făcut parte pr. Virgil Jicărean, consilier eparhial, Nicolae Petruş, protopopul Chioarului, parohul Ciprian Coza, preoţi din parohiile vecine şi de mai departe, diaconi. Pe lângă hramul istoric „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, biserica a primit şi al doilea hram, „Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul”, 2016 fiind Anul Comemorativ al acestui Sfânt şi a tipografilor bisericeşti.

Lucrările de târnosire au fost necesare ca urmare a reorganizării Sfântului Altar şi a rezidirii Sfintei Mese. Biserica din Arieşul de Pădure a fost construită între anii 1906-1908, iar în ultimii 12 ani s-au executat mai multe lucrări: s-a acoperit biserica cu tablă zincată, s-a confecţionat şi montat un gard de fier pentru împrejmuirea curţii bisericii, s-au montat geamuri termopan cu tâmplărie de aluminiu, s-au înlocuit candelabrele cu altele noi, s-a pictat biserica în tehnica tempera, s-a făcut o catapeteasmă nouă, a fost montat parchet în toată biserica, s-a înlocuit mobilierul vechi cu altul nou, s-au turnat trotuare şi scări de acces în biserică. În ultimul an s-a renovat faţada, s-a reorganizat Sfântul Altar şi s-a zidit Sfânta Masă.

După târnosire, a fost oficiată slujba Paraclisului Maicii Domnului. În cuvântul de învăţătură rostit, PS Iustin Sigheteanul s-a referit la importanţa reorganizării Sfântului Altar şi rezidirea Sfintei Mese, precum şi la importanţa rugăciunilor adresate Maicii Domnului, care „are în grijă pe toţi pământenii, atât pe cei care o iubesc şi preţuiesc, cât şi pe cei ce nu o iubesc şi preţuiesc”. O parte a cuvântului de învăţătură s-a referit la pelerinajele de la sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului, iar ierarhul i-a îndemnat pe credincioşi să meargă la mănăstiri, pentru a se ruga şi a se sfinţi.

Parohul Ciprian Coza a primit din partea PS Iustin Sigheteanul o Gramată Episcopală, în care este consemnat evenimentul, şi o bederniţă. Diplome de vrednicie au primit Consiliul Parohial şi Comitetul Parohial și alți binefăcători.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA