Târnosirea bisericii din Băbăşeşti, Protopopiatul Satu Mare

de | iun. 12, 2016 | Actualitatea religioasă

Duminică, 12 iunie 2016, cu începere de la ora 9,30, Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul a oficiat slujba de târnosire a bisericii din Băbăşeşti, Protopopiatul Satu Mare, preot paroh Adrian Arba.

Cu ocazia târnosirii, biserica a primit, pe lângă hramul istoric „Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir” şi al doilea hram, „Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul”, 2016 fiind „Anul Comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al tipografilor bisericeşti”.Construcţia bisericii, din piatră şi cărămidă, a început în 1893. Pictarea bisericii a fost realizată în anii 1983-1984, de către soţii Ioan şi Doina Szekessy.

În cei 120 de ani de existenţă, biserica a fost renovată de mai multe ori, iar cele mai importante lucrări au fost executate din 1995 până azi, sub păstorirea părintelui Adrian Arba şi sub directa îndrumare a P.S. Iustin Sigheteanul.

Sfânta Liturghie Arhierească a fost oficiată pe o scenă în aer liber, aşezată în curtea bisericii. Răspunsurile de la strană au fost date de un grup de teologi, dirijaţi de pr. dr. Petrică Aurelian Covaciu, care este şi dirijorul corului Catedralei Episcopale din Baia Mare.

Pentru activitatea pastoral misionară, edilitar-gospodărească, social-filantropică şi pentru contribuţia adusă la înnoirea şi împodobirea bisericii, preotul paroh Adrian Arba a fost distins cu rangul de iconom stavrofor şi dreptul de a purta Sfânta Cruce, primind şi Gramata Episcopală care îi atestă acest rang. Consiliul Parohial şi binefăcătorii au primit diplome de vrednicie.

Parohia Băbăşeşti, Protopopiatul Satu Mare, este aşezată peste o veche localitate romană, din care au fost descoperite gropi rectangulare cu pereţi arşi, gropi de provizii şi urma unei construcţii alungite. Este vorba de o aşezare rurală, cu complexe răsfirate.

Prima atestare documentară a localităţii Băbăşeşti datează din 1512, ca sat aparţinător comunei Medieşu Aurit.

Istoria satului se referă la donarea lui, la 1664, Colegiului reformat din Satu Mare, apoi intrarea în posesia Ordinului Iezuit, iar după dizolvarea acestuia, intrarea în posesia regelui. În secolul al XIX-lea satul este împărţit, după cumpărare, între 8 familii nobiliare.  Azi satul este format din 600 de ortodocşi, doar 11 persoane făcând parte din diferite confesiuni.

Satul, situat în apropierea râului Someş, a fost inundat în totalitate, în luna mai 1970, casele făcute din vaioage (pământ bătut nears) au fost distruse în cea mai mare parte.

Andrei Fărcaş

Ultimele articole

Teologia la feminin

Teologia la feminin

Aspecte introductive În spațiul Răsăritean, astăzi este ziua femeii. Mironosițele, prin curajul lor, vin să arate că și tagma din care făceau ele parte, una care era atunci nedreptățită din punct de vedere social, își merită locul la masa egalilor. Și încă cum! Ele...

AUDIO Biserica de lemn din Dângăul Mic

AUDIO Biserica de lemn din Dângăul Mic

Biserica de lemn „Pogorârea Sfântului Duh” din Dângăul Mic, comuna Căpușu Mare, încadrată ca monument istoric, datează din a doua jumătate a  secolului al XVIII-lea (1764) și este ascunsă privirilor printre brazii din cimitirul satului. Beneficiind de prezența câtorva...

Cel mai modern centru de tineret din țară, inaugurat la Sângeorz-Băi

Cel mai modern centru de tineret din țară, inaugurat la Sângeorz-Băi

Tinerii din Arhiepiscopia Clujului au de acum ocazia de a participa la cele mai reușite tabere, într-un spațiu cu totul generos, oferit de noul Centru de Tineret „Preot profesor Ioan Bunea” de la Sângeorz-Băi. Spațiul a fost inaugurat ieri, 7 iulie 2015, în prezența...

Liturghie arhierească în parohia sălăjeană Borza

Liturghie arhierească în parohia sălăjeană Borza

Duminică, 5 iulie 2015, Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica închinată Sfinților Apostoli Petru și Pavel din parohia Borza. În cadrul slujbei, Preasfinția Sa l-a hirotesit pe preotul paroh Cristian Oancea iconom...

Prezență arhierească în parohia clujeană Ticu

Prezență arhierească în parohia clujeană Ticu

Mitropolitul Clujului, Înaltpresfințitul Părinte Andrei a fost prezent sâmbătă, 4 iulie 2015, în parohia Ticu din protopopiatul Huedin. Înaltpreasfinția sa a oficiat Sfânta Liturghie în biserica monument istoric, ce poartă hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” după...

Teologii clujeni au depus jurământul de credință

Teologii clujeni au depus jurământul de credință

În prezența Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, cei peste 130 de absolvenți ai Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca au depus vineri, 3 iulie 2015, jurământul de credință față de Biserica Ortodoxă. Momentul solemn a avut loc în...