Târnosirea bisericii din Crișeni

de | sept. 20, 2016

Înaltpreasfințitul Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, va sfinți în duminica a 18-a după Rusalii noua biserică a parohiei Crișeni din protopopiatul Turda. Sfântul locaș de închinăciune, ocrotit de Sfinții Apostoli Petru și Pavel, va fi târnosit înaintea Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii, ce va fi săvârșită de Părintele Mitropolit, alături de un sobor de preoți și diaconi pe un podium special amenajat în curtea bisericii.  Potrivit rânduielii Bisericii Ortodoxe Române, noul locaș de cult va fi stropit cu apă sfințită și uns cu Sfântul și Marele Mir, iar în piciorul Sfintei Mese din altar vor fi așezate sfinte moaște. Zecile de credincioşi ce vor participa la sfintele slujbe, prilejuite de târnosirea bisericii, vor putea la final să se închine în sfântul altar.

„Momentul sfințirii bisericii din Crișeni este de fapt o împlinire a tuturor credincioșilor din parohie și a tuturor fiilor satului, care au contribuit în toți acești 14 ani, fie financiar, fie prin rugăciune la zidirea ei”, a declarat pentru radio Renașterea părintele paroh Sorin Moldovan.

Zidirea bisericii a început în 2002, în timpul pastorației părintelui Florin Moișan, după ce de praznicul Sfintei Treimi Preasfințitul Episcop Vasile Someșanul a pus piatra de temelie. Potrivit părintelui paroh Sorin Moldovan biserica a fost construită în formă de cruce cu trei turle, iar pictura este realizată în stil frescă de echipa condusă de iconarul Lucian Tuluc. De la 1 noiembrie 2011 sfintele slujbe au fost oficiate în noua biserică, lucrările realizate la locașul de rugăciune fiind binecuvântate de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Resfințirea bisericii din Parohia Chendrea, Episcopia Sălajului

Resfințirea bisericii din Parohia Chendrea, Episcopia Sălajului

În duminica a XXII-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Chendrea, Protopopiatul Jibou, pentru a binecuvânta lucrările efectuate la locașul de cult. După slujba de resfințire, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta...

IPS Justinian a trecut la cele veșnice

IPS Justinian a trecut la cele veșnice

Înaltpreasfințitul Părinte Justinian, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a trecut la cele veșnice astăzi, 30 octombrie 2016. În seara zilei de sâmbătă, 29 octombrie 2016, Înaltpreasfinția Sa a suferit un infarct miocardic și a fost internat la Spitalul Județean de...