Târnosirea bisericii din localitatea sălăjeană Sântămărie

de | oct. 2, 2017 | Actualitatea religioasă

Duminică, 1 octombrie 2017, Preasfințitul Părinte Petroniu, episcopul Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din localitatea Sântămărie, filie a Parohiei Bercea, din Protopopiatul Zalău. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a oficiat slujba de târnosire a bisericii cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, în prezența unui număr mare de credincioși. După sfințirea locașului de cult, Preasfințitul Părinte Petroniu a săvârșit Sfânta Liturghie, fiind înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în frunte cu părintele Ionuț Pop, vicarul eparhial al Episcopiei Sălajului.

La finalul Liturghiei, Preasfinția Sa a acordat părintelui paroh Sorin-Marius Gușet o diplomă de apreciere, în semn de recunoștință pentru eforturile depuse la înfrumusețarea bisericii. La rândul său, parohul a mulțumit Preasfințitului Părinte Petroniu pentru prezență și i-a dăruit un set de dichero-tricher.

Datele istorice cu privire la această localitate sunt foarte reduse, datorită faptului că acest sat este unul mic şi izolat. Biserica din Sântămărie a fost ridicată în anul 1857, din contribuţia credincioşilor, după cum reiese din inscripţia de deasupra uşii. Aceasta este construită din lemn, în formă de navă, având fundaţie din piatră şi fiind acoperită cu tablă. În anul 2007, la împlinirea a 150 de ani de la edificarea locașului de cult, în acest sat, Preasfinţitul Părinte Petroniu a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un ales sobor de preoţi.

Lucrările la vechea biserică au fost demarate odată cu numirea părintelui Sorin-Marius Guşet în această localitate, respectiv în luna august a anului 1999. Sub păstorirea sa au fost  derulate o serie de lucrări ce au vizat înfrumusețarea locașului de cult. Astfel, în interior, biserica a fost tencuită, pe pereți au fost aplicate picturi imprimate pe pânză, s-a turnat șapa de beton, pardoseala a fost placată cu parchet melaminat, s-a făcut instalația electrică, baza pereților a fost îmbrăcată în lambriuri, s-au montat geamurile, ușile de acces, candelabrele și aplicele, s-au confecționat bănci, strane și un tetrapod, precum și mobilierul bisericesc. În exterior, pereții locașului de cult au fost tencuiți, vopsiți și pictați în tehnica tempera, s-au reparat acoperișul și turnul bisericii, în jurul locașului de cult s-a amenajat un trotuar și a fost construit un lumânărar. De asemenea, biserica a fost înzestrată cu toate cele necesare săvârşirii sfintelor slujbe.

 

Ultimele articole

Cine este Iisus (Pr Stelian Tofana) (concluzii)

Cine este Iisus (Pr Stelian Tofana) (concluzii)

Programul de aprofundare a învățăturii biblice „Să învățăm și să citim împreună Sfânta Scriptură” susținut de Pr. Prof. Univ. Dr. Stelian Tofană este difuzat la Radio Renașterea în fiecare zi de marți de la ora 19.00.

Gestapo și bisericile creștine din perioada lui Hitler

Gestapo și bisericile creștine din perioada lui Hitler

În cadrul acestei ediții a emisiunii „Viața Bisericii” stăm de vorbă cu pr. drd. Claudiu Boia și aducem în atenția ascultătorilor noștri un nou studiu de caz: activitatea bisericilor creștine și incursiunea Gestapo-ului în viața lor, în timpul regimului totalitar...

Gestapo și bisericile creștine din perioada lui Hitler

Constituția bisericii naționale a Reichului

În plină epocă a nazismului în Germania, în 1942, dr. Alfred Rosenberg, un susţinător fervent al „noii biserici naţionale“, a emis o doctrină în 30 de puncte a Bisericii Naţionale a Reich-ului, care prevedea practic transformarea tuturor bisericilor în instrumente ale...

Gestapo și bisericile creștine din perioada lui Hitler

Biserica protestantă în timpul regimului totalitar nazist

În cadrul acestei ediții a emisiunii „Viața Bisericii” stăm de vorbă cu pr. drd. Claudiu Boia și aducem în atenția ascultătorilor noștri un nou studiu de caz: Biserica protestantă germană în timpul regimului totalitar nazist. Așa cum ați putut observa și în edițiile...

Episcopul cel duhovnicesc şi milostiv

Episcopul cel duhovnicesc şi milostiv

„Fericiţi cei morţi, cei ce de acum mor întru Domnul! ...odihnească-se de ostenelile lor, căci faptele lor vin cu ei” (Apocalipsa 14, 13) Bunul şi jertfelnicul nostru Episcop Vasile a plecat în eternitate, şi ştim că plecarea lui a adus multă tristeţe în inimile...

Episcopul-vicar Benedict a resfințit biserica din Parohia Țagu

Episcopul-vicar Benedict a resfințit biserica din Parohia Țagu

În Duminica a 9-a după Rusalii, 22 august 2021, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul comunității din localitatea Țagu, județul Bistrița-Năsăud. De la ora 8:30,...

Sfințirea bisericii Mănăstirii „Crucea Iancului” de la Mărișel

Sfințirea bisericii Mănăstirii „Crucea Iancului” de la Mărișel

În ziua de pomenire a Sfinților Martiri Brâncoveni, luni, 16 august 2021, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, împreună cu Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul...