Târnosirea bisericii din Parohia Benesat

de | aug. 20, 2023

Duminică, 20 august 2023, credincioșii Parohiei Benesat au îmbrăcat haine de sărbătoare. În această zi binecuvântată de Dumnezeu, biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” a fost târnosită de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului și de Preasfințitul Părinte Petroniu, în prezența unui mare număr de credincioși. După sfințirea lăcașului de cult, cei doi Ierarhi au săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și arhidiaconi.

Târnosirea bisericii din Parohia Benesat

În cadrul Dumnezeieştii Liturghii, Înaltpreasfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură. De asemenea, a fost citit și mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, adresat cu prilejul Duminicii migranţilor români.

La finalul slujbei, Preasfințitul Părinte Petroniu a rostit un cuvânt de bun venit adresat Înaltpreasfințitului Părinte Andrei și a felicitat pe Preacucernicul Părinte paroh Ioan Rus pentru întreaga activitate desfășurată. În continuare, Înaltpreasfinția Sa a oferit Preacucernicului Părinte paroh o diplomă de aleasă cinstire, iar Domnului Sorin Romocea, primarul Comunei Benesat și primul epitrop al acestei parohii, i-a oferit Ordinul „Mihai Vodă”.

La rândul său, Preacucernicul Părinte paroh a mulțumit celor doi Ierarhi pentru prezență și le-a dăruit câte o icoană. Totodată, au mai fost acordate diplome de apreciere tuturor celor care s-au implicat în lucrările de edificare a lăcașului de cult și în activitățile de finalizare a lucrărilor efectuate la acesta.

Localitatea Benesat este așezată în partea de Nord-Vest a Județului Sălaj, în Depresiunea Guruslăului, pe Valea Someșului și este atestată documentar în anul 1475, sub numele de „Benedek Faalwa”. În ceea ceTârnosirea bisericii din Parohia Benesat privește viața bisericească din acest sat, menționăm faptul că prima biserică românească a fost construită de familiile Metz și Bene, în anul 1700. De asemenea, în această localitate a fost semnalată și prezența unei icoane de lemn, pictată în ulei, care are inscripționat anul 1741, cu litere chirilice, și care, în prezent, se află la Centrul Eparhial din Oradea. În anul 2002, lăcașul de cult a fost renovat în exterior.

În data de 22 iunie 2008, în timpul păstoririi Preacucernicului Părinte Ioan Rus, Preasfințitul Părinte Petroniu a sfințit piatra de temelie pentru noua biserică de zid, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”. Astfel, între anii 2008-2010, Preacucernicul Părinte Ioan Rus, ajutat îndeaproape de membrii Consiliului şi Comitetului parohial, dar mai ales prin dărnicia şi jertfelnicia bunilor credincioşi, a ridicat sfânta biserică cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din Parohia Benesat, Protopopiatul Zalău. Între anii 2011-2023 s-au realizat următoarele lucrări: în interior lăcașul de cult a fost tencuit și pictat în tehnica frescă, s-a turnat șapa de beton, pardoseala a fost acoperită cu parchet laminat, s-a realizat instalația electrică, s-au montat geamuri, uși de acces, candelabre și aplice pentru iluminat, Sfânta Masă a fost sculptată în lemn de tei, s-au confecționat iconostasul, tronul arhieresc, proscomidiarul, strana, tetrapoadele și mobilierul bisericesc din lemn de tei, în spatele Sfintei Mese s-a montat o cruce sculptată și pictată, s-au achiziționat scaune tapițate și covoare, iar clopotele au fost automatizate. În exterior biserica a fost tencuită cu tencuială minerală, s-a făcut acoperișul din tablă metalică, s-au montat jgheaburi și burlane, pe frontispiciul lăcașului de cult a fost pictată o icoană cu scena Adormirii Maicii Domnului, în jurul bisericii s-a amenajat un trotuar placat cu pavaj, s-au turnat și s-au placat cu marmură scările de acces spre lăcașul de cult și a fost ridicat gardul de împrejmuire a bisericii. De asemenea, lăcașul de cult a fost înzestrat cu toate cele necesare săvârşirii sfintelor slujbe.

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Hramul Bisericii „Sf. M. Mc. Gheorghe” din Sângeorz-Băi

Hramul Bisericii „Sf. M. Mc. Gheorghe” din Sângeorz-Băi

La sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, marți, 23 aprilie 2024, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a slujit la Biserica „Sfântul Mare...