Târnosirea bisericii din Parohia Lazuri

de | sept. 12, 2016

În duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci, credincioșii Parohiei Lazuri au îmbrăcat haine de sărbătoare. În această zi, biserica cu hramul ,,Sfinții Apostoli Petru și Pavel” a fost târnosită de către Preasfințitul Părinte Petroniu, în prezența unui mare număr de credincioși, a transmis pentru radio Renașterea diaconul Ionică Torcoș.

După sfințirea locașului de cult, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie pe un podium amenajat în vecinătatea bisericii, fiind înconjurat de un ales sobor de preoți, în frunte cu Preacucernicul Părinte Dan Haiduc, protopopul Șimleului Silvaniei. La finalul slujbei, Preasfinția Sa a hirotesit întru iconom stavrofor pe părintele paroh Radu Ember, în semn de apreciere a efortului și a activității rodnice depuse de către acesta în ogorul Bisericii lui Hristos. De asemenea, au mai fost acordate diplome de apreciere membrilor Consiliului Parohial, personalului auxiliar bisericesc și tuturor persoanelor care s-au evidențiat în mod special pe parcursul efectuării lucrărilor la locașul de cult.

Din punct de vedere geografic, satul Lazuri este situat în partea de Nord-Vest a județului Sălaj, pe dealurile nordice care coboară în prelungirea Munților Plopișului, la o altitudine de aproximativ 245 m. Localitatea Lazuri este atestată documentar, pentru prima dată, în anul 1481, când satul apare sub numele de „villa olachalis Wywagas”, aparținând cu siguranță domeniului Cetății Valcău, în apropierea căreia se situează. Prima denumire a satului provine din cuvintele în limba maghiară, ,,új” și ,,vágás”, care în limba română înseamnă ,,tăiere nouă”, făcându-se probabil referire la faptul că localitatea ar fi luat ființă pe locurile unde ar fi avut loc defrișări de pădure, care mai apoi au devenit vatra satului, acest fapt confirmându-l și actualul nume al localității, Lazuri.

Puținii locuitori ai satului, fiind foarte evlavioși, au înălțat o biserică de lemn pe la începutul secolului al XVIII-lea. Singurele detalii despre vechea biserică de lemn le avem de la Leontin Ghergariu (1897-1980), profesor, ziarist și cercetător în domeniul istoric, lingvistic, etnografic și folcloric, care în lucrarea sa „Biserici de lemn din Sălaj”, spunea despre biserica satului: „biserica în deal. Brâu frumos de jur împrejur. Pridvor frumos lucrat. Ușa de intrare frumoasă. Lângă ea cioplit anul 1776. Biserica a fost zugrăvită înăuntru”. Același autor mai consemna despre locașul de închinare că avea „plan dreptunghiular, cu absidă cu cinci laturi, decroșată, cu pridvor pe latura de sud în lungul pronaosului și naosului”, turnul având „coif piramidal, zvelt, galerii cu arcade”. Ajungând într-un stadiu avansat de degradare, s-a hotărât construirea unei noi biserici de zid, pe un nou amplasament. Astfel, vechea biserică de lemn a fost demontată și din bârnele de stejar s-a confecționat actualul iconostas al bisericii de zid, în anul 1948, de către „Pop Ioan, Tâmplar de artă Bisericească cu calfa Ardelean Coriolan, din Șimleul Silvaniei”, cum este consemnat pe reversul unei icoane a iconostasului.

Piatra de temelie a bisericii de zid a fost sfințită în anul 1940, în timpul păstoririi preotului paroh Nicolae Sabău, arhitect fiind ales Letai Ludovic, din Aleșd. Biserica este construită din piatră până la nivelul inferior al geamurilor, în continuare fiind zidită din cărămidă. Inițial, biserica a fost acoperită cu țiglă, însă, datorită deteriorării acesteia, a fost înlocuită în anul 1968, cu tablă galvanizată. În anul 1990 s-a tencuit exteriorul în terasit și s-au executat lucrări de reparații exterioare.

Între anii 2008-2013, în interior, biserica a fost tencuită și pictată în tehnica frescă, s-au montat geamurile și ușile de acces, pardoseala a fost îmbrăcată cu parchet de stejar masiv, au fost achiziționate covoarele, a fost montat sistemul de încălzire cu panouri iradiante, s-a refăcut integral instalația electrică și s-a introdus curentul trifazic, s-au montat candelabrele și aplicele, iar Sfânta Masă și Proscomidiarul au fost placate cu marmură. În exterior, locaşul de cult a fost vopsit cu vopsea teflonată, s-au reparat și vopsit acoperișul și crucea de pe turlă, a fost amenajată curtea locașului de cult, în jurul bisericii s-a amenajat un trotuar și s-au construit gardul și poarta de acces, din fier forjat. De asemenea, biserica a fost înzestrată cu toate cele necesare săvârşirii sfintelor slujbe.

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mii de credincioși, la hramul Mănăstirii Dobric

Mii de credincioși, la hramul Mănăstirii Dobric

Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului a reunit și în acest an la Mănăstirea Dobric mii de credincioşi care și-au îndreptat pașii spre așezământul monahal denumit și „Nicula Țibleșului”, tocmai pentru că adună an de an mulțime de pelerini din toate colțurile țării....

Mănăstirea Rohia şi-a sărbătorit cel de-al 90-lea hram

Mănăstirea Rohia şi-a sărbătorit cel de-al 90-lea hram

Mii de credincioşi din toată ţara au fost prezenţi luni, 15 august 2016, la hramul Mănăstirii Rohia din judeţul Maramureş. Cu această ocazie, Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul, Episcop Vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie...

Sărbătoare în vechea biserică a Mănășturului

Sărbătoare în vechea biserică a Mănășturului

Cea mai vechea Biserică Ortodoxă din cartierul clujean Mănăștur a  fostîmbrăcată pe 15 august în straie de sărbătoare. Parohia de pe strada Govora, păstorită de părintele protopop Dan Hognogi și-a serbat de marele Praznic al Adormirii Maicii Domnului, hramul....

Liturghie Arhierească la Mănăstirea Rus

Liturghie Arhierească la Mănăstirea Rus

Luni, 15 august 2016, de Praznicul Adormirii Maicii Domnului, Mănăstirea Rus, din comuna Rus, Protopopiatul Jibou, cunoscută în părțile locului și sub denumirea de Mânăstirea „Sfânta Maria – Rus” s-a transformat într-o adevărată oază duhovnicească, la care au venit...

Întâlnire cu Pr. Melchisedec de la Mănăstirea Essex

Întâlnire cu Pr. Melchisedec de la Mănăstirea Essex

Tinerii din ASCOR Cluj anunță că reiau întâlnirile cu persoane duhovniceşti şi oameni de seamă ai Ortodoxiei. O primă întâlnire cu Pr. Melchisedec de la Mănăstirea Essex din Anglia, va avea loc joi, 18 august 2016, la Biserica Studenţilor din Campusul studenţesc...