Târnosirea bisericii din parohia Vișeu de Jos I

de | oct. 19, 2020 | Episcopia Maramureșului și Sătmarului

Duminică, 18 octombrie 2020 (a XX-a după Rusalii), Preasfinițitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, a binecuvântat noua capelă de cimitir, a târnosit biserica „Înălțarea Sfintei Cruci” din Parohia Vișeu de Jos I, Protopopiatul Vișeu, a sfințit Altarul de vară, după care a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

Din soborul slujitor au făcut parte: pr. Mihai Chira, protopopul Vișeului, pr. Gavrilă Hodja, parohul  din parohia Vișeul de Jos I, pr. Iustin Șanta din parohia Vișeul de Jos II, pr. Grigore Andreica, proin-protopop al Vișeului, pr. Dumitru Iuga din Parohia Săcel, arhid. Dumitru Botiș, inspector social eparhial, arhid. Gherasim Nap, secretar eparhial, diac. Radu Anton de la Catedrala istorică „Adormirea Maicii Domnului” din Baia Mare, precum și alți părinți slujitori din parohiile învecinate.

Între credincioșii prezenți la acest eveniment a fost și domnul Gavrilă Șimon, primarul comunei Vișeu de Jos, care, la final, a fost distins cu Diploma Omagială a Anului 2020 „al pastorației părinților și copiilor”, pentru sprijinul financiar, alături de Consiliul Local, în lucrările care s-au săvârșit din punct de vedere edilitar-gospodăresc în cadrul acestei parohii.

De asemenea, părintele Gavrilă Hodja a fost distins cu Medalia Omagială „Preot Nicolae Gherman”, iar mai multor persoane, care au fost implicate în buna desfășurare a acestui eveniment, le-au fost conferite Diplome Omagiale ale Anului 2020.

La final, părintele paroh a mulțumit Preasfinției Sale pentru prezența în mijlocul credincioșilor și i-a dăruit o icoană cu chipul Maicii Domnului.

Ultimele articole

Despre smerenia urbană

Despre smerenia urbană

Smerenia înseamnă să fii în inimă cu Predica de pe Munte și Cele Nouă Fericiri, dar să vezi că te-ai înzăpezit pe muntele Celor Zece Legi și nu poți căuta la Rugul Aprins al credinței. Smerenia înseamnă să vrei să ajungi pe Muntele Taborului, dar să te împotmolești pe...

Hramul de iarnă al Mănăstirii Moisei

Hramul de iarnă al Mănăstirii Moisei

Marţi, 2 februarie 2021, de praznicul Întâmpinării Domnului, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Moisei, cu ocazia hramului de iarnă, în fruntea unui sobor de monahi, preoţi şi diaconi....