Târnosirea Bisericii din Tranișu

de | mai 16, 2016

Biserica parohiei Tranișu din protopopiatul Huedin a fost târnosită în Duminica Mironosițelor de Mitropolitul Andrei al Clujului, Maramureșului și Sălajului. Slujba de sfințire a noului locaș de rugăciune a fost oficiată înaintea Sfintei Liturghii, în prezența a numeroși preoți, credincioși și oficialități.

Răspunsurile la slujbă au fost date de un grup de teologi clujeni, iar la final Înaltpreasfințitul Andrei l-a felicitat pe părintele paroh Narciș Pașcu pentru activitatea sa pastoral-misionară și l-a ridicat la rangul de iconom stavrofor. Tot în semn de apreciere pentru munca depusă de comunitate în ridicarea bisericii, Ierarhul a oferit Crucea transilvană primarului comunei Poieni, Gheorghe Boca și diplome de aleasă cinstire, altor oameni darnici, ce s-au implicat în acest proiect.

În cuvântul de învățătură Înaltpreasfințitul Andrei a adus un elogiu femeii creștine, cea care transmite mai departe credința și tradiția:

Noul locaș de cult al parohiei Tranișu poartă hramul Nașterea Maicii Domnului, iar construcția lui a fost necesară întrucât vechea biserică era extrem de greu accesibilă pentru unii credincioși ai cătunelor răsfirate. Pentru a participa la sărbători unii dintre ei parcurgeau și 15 km pe jos până la biserică. Așa a luat naștere proiectul noii biserici, a cărei piatră de temelie a fost sfințită în anul 2012, a declarat pentru radio Renașterea părintele paroh Narcis Pașcu.

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA