Târnosirea bisericii Mănăstirii Bic

de | aug. 15, 2017

Marți, 15 august 2017, cu ocazia praznicului Adormirii Maicii Domnului, Preasfințitul Părinte Petroniu, împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Athenagoras,Mitropolitul Grec Ortodox al Mexicului,s-au aflat în mijlocul obștii Mănăstirii Bic,unde au oficiat slujba de târnosire a bisericii cu hramul ,,Sfânta Treime”.După sfințirea locașului de cult, cei doi Ierarhi au săvârșit Sfânta Liturghie în altarul de vară situat în vecinătatea bisericii, înconjurați fiind de un ales sobor de peste 30 de preoți și diaconi,în frunte cu Preacucernicul Părinte Ionuț Pop, vicarul eparhial al Episcopiei Sălajului. La acest eveniment istoric, au participat peste 10.000 de pelerini, în frunte cu oficialitățile locale și județene, bucurându-se, cu toții, de prezența celor doi Ierarhi, care au încununat, astăzi, truda și jertfelnicia viețuitoarelor acestui așezământ monahal.

La finalul slujbei, Preasfințitul Părinte Petroniu a acordat Preacuvioasei Maici starețe, stavrofora Marina Lupou, Crucea Sălăjană, cea mai înaltă distincție bisericească a Episcopiei Sălajului, în semn de apreciere pentru bogata activitate desfășurată în mijlocul acestei obști monahale.

Situată la 3 kilometri de orașul Șimleu Silvaniei, Mănăstirea Bic a fost înființată în anul 1994, inițial aceasta funcționând în vechea școală a satului Bic.

În anul 1997 este adusă în incinta actuală a mănăstirii o biserică de lemn, din localitatea Stâna, aceasta datând de la anul 1720.

Lucrările la biserica nouă de zid a așezământului monahal au demarat în anul 1996, sub coordonarea Preacuvioasei Maici starețe Marina Lupou și prin osârdia viețuitoarelor mănăstirii, până în prezent,fiind realizate următoarele lucrări: în interior, pereții au fost tencuiți și pictați în tehnica frescă, s-au montat geamurile și ușile de acces, s-a turnat șapa de beton, pardoseala a fost acoperită cu parchet melaminat, s-a făcut instalația electrică și s-au montat candelabrele și aplicele pentru iluminat, baza stâlpilor de susținere a fost îmbrăcată în marmură, au fost instalate sistemele de încălzire pe calorifere și cel de sonorizare, s-au confecționat iconostasul din lemn de tei și cireș, stranele și scaunele din lemn de stejar, precum și mobilierul bisericesc, Sfânta Masă a fost placată cu marmură, s-au achiziționat două tetrapoade și un baldachin pentru o icoană a Maicii Domnului, iar la intrarea în locașul de cult a fost amenajat un pangar. În exterior, biserica și poarta de acces au fost tencuite în terasit, s-a făcut acoperișul din tablă de aluminiu și zincată, s-au turnat trotuarele și scările de acces spre locașul de cult și au fost încadrate cu stâlpișori, a fost ridicat gardul de împrejmuire al bisericii, au fost edificate un altar de vară, o clopotniță, un lumânărar și cinci troițe, a fost amenajat un muzeu la subsolul locașului de cult și au fost ridicate un corp de chilii, pe trei nivele și alte clădiri anexe. De asemenea, biserica a fost înzestrată cu toate cele necesare săvârşirii sfintelor slujbe.

Prin neobosita strădanie a Preacuvioasei Maici starețe Marina Lupou, mănăstirea a dezvoltat programe de asistență socială atât pentru copii, cât și pentru persoanele vârstnice. Astfel, sub aripa așezământului monahal funcționează Școala Confesională pentru clasele I-IV „Sfântul Pantelimon”, unde învață și sunt cazați 18 copii proveniți din diferite familii cu probleme sociale de pe cuprinsul județului Sălaj.

De asemenea, la Mănăstirea Bic funcţionează, din anul 1999, un cămin pentru persoane vârstnice. Din anul 2008 căminul a fost mutat într-o clădire nouă, iar numărul persoanelor vârstnice care beneficiază de îngrijire, în prezent, a ajuns la 27.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA