Duminică, 27 aprilie 2025, a doua după Paști, a Sfântului Apostol Toma, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a târnosit biserica Parohiei Ortodoxe „Sfântul Apostol Toma” din localitatea Lazuri, Protopopiatul Satu Mare, după care a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în fruntea unui sobor de preoți și diaconi.
„Comunitatea credincioșilor ortodocși din Parohia Lazuri, în apropierea Municipiului Satu Mare, din Protopopiatul Satu Mare, are un număr de aproximativ șapte sute de suflete și conviețuiesc în interiorul unei comunități maghiare majoritare. Comuna aceasta are șase mii de persoane, șase mii de suflete. Ortodocșii sunt cam 13% din comunitate și au avut vrednicia să dorească să-și construiască o biserică. Au avut o biserică veche, am putea
spune mai mult locaș de cult decât biserică. Improvizată. Și s-au hotărât, în 2007, să construiască o biserică nouă. Pe atunci era preot Flaviu Balș. El a început cu credincioșii. În 2017 au reușit să o acopere, dar tot atunci a ars și biserica veche, care era din bârne, din lemn. Și atunci s-au mutat în biserica aceasta. De când a venit părintele Ioan Samir Mureșan, au reușit să o îmbrace exterior, să o tencuiască interior, să pună mobilierul frumos, să o înnobileze atât de minunat și lucru de mare calitate. Au făcut un mozaic cu icoana hramului, „Învierea Domnului” sau „Duminica Domnului”. Sfântul Apostol Toma este protectorul acestei biserici. Și am venit cu bucurie. Noi am pus piatra de temelie în noiembrie 2007. Și am mai fost de multe ori de atunci. Era o comunitate mică și trebuiau ajutați. Toate acestea, se vede că părintele Samir Ioan iubește mult pe Dumnezeu și împreună cu el credincioșii că au făcut lucruri de foarte bună calitate. Vor continua să picteze biserica și vom reveni cu bucurie când va fi momentul. Deocamdată sfințim Altarul și catapeteasma, ca să aibă spațiu de cult potrivit pentru credința și dragostea lor pe care au arătat-o față de Dumnezeu. Ne bucurăm că suntem în atmosfera post pascală, în atmosfera acelor răstimpuri, celor 40 de zile până la Înălțare. Lumina Învierii. Totul este binecuvântat și luminat și apreciem și prețuim lucrarea Părintelui și a credincioșilor și dăm slavă lui Dumnezeu pentru această minunată realizare care este ctitorie pentru veșnicie. Hristos a Înviat!”
Biserica târnosită azi de Preasfințitul Părinte Iustin a fost zidită între anii 2007-2011, de bunii credincioși din parohie, ajutați de autorități și binefăcători. Fundația a fost turnată în timpul păstoririi părintelui Flaviu Marian Bălaj. Piatra de temelie a fost pusă în 25 noiembrie 2007, de către Preasfințitul Părinte Iustin, și până în 2017 se ridică zidurile din cărămidă, se acoperă cu tablă inoxidabilă, se montează geamurile termopan cu tâmplărie PVC, se execută tencuiala interioară și exterioară și pe cele trei turnuri ale sfântului locaș. Din anul 2017 lucrările sunt preluate de preotul paroh Ionuț Samir Mureșan, sub supravegherea căruia și cu binecuvântare arhierească se execută: zidirea mesei Sfântului Altar, de către meșterul Gheorghe Alexandru Boghian, din localitatea Lazuri, consilier parohial; introducerea instalației de încălzire în pardoseală, prin ajutorul financiar a familiei Moldovan Ioan Mihai; placarea pardoselii, a scărilor de urcare în cor și a cafasului cu marmură, de către meșterul Gheorghe Alexandru Boghian; realizarea și montarea catapetesmei, precum și pictarea icoanelor; montarea candelabrelor, a lustrelor și a reflectoarelor în interiorul și exteriorul bisericii; realizarea instalației de sonorizare; înfrumusețarea bisericii prin achiziționarea tuturor celor necesare sfintelor slujbe (scaun arhieresc, axioniță, scaune, stranele împrejurul bisericii, proscomidiar, covoare, sfinte vase, veșminte, cărți de cult). În același timp, în exteriorul bisericii se execută: finalizarea montajului de tablă de inox pe partea de intrare, la cele două abside, care s-au realizat pentru a proteja scările și intrările laterale; aplicarea adezivului și a tencuielii decorative, a ancadramentelor la geamuri și uși; montarea ușilor de stejar la cele șase intrări; realizarea din mozaic a icoanei „Învierea Domnului”, montată pe frontispiciul bisericii; conducerea apei pluviale; aplicarea izolației și placarea cu piatră a fundației și a treptelor exterioare cu granit; pavarea împrejurul bisericii și a aleii principale de intrare în curtea bisericii; împrejmuirea terenului aferent bisericii, prin zidirea gardului din bolțari de beton și panouri din fier; montarea instalației de irigație a gazonului; amenajarea curții; sculptarea și sfințirea a două troițe care să străjuiască la poarta sfântului locaș.
În proximitatea lăcașului de cult s-a ridicat o construcție anexă, ca sală de evenimente social-culturale și catehetice, precum și un grup sanitar. Aceste lucrări vorbesc despre dragostea și jertfelnicia Consiliului Parohial, în frunte cu epitropul Constantin Ioan Taloș, credincioșilor acestei parohii și a altor oameni de bine.
Slujba de târnosire a fost oficiată cu respectarea în totalitate a regulilor canonice de târnosire, prin ungerea cu Sfântul și Marele Mir în exteriorul sfântului locaș, a sfintelor icoane de pe catapeteasmă catapetesmei și Proscomidiarului, prin așezarea Sfintelor Moaște de Sfinți Mucenici și a Documentului de Sfințire în piciorul Sfintei Mese, într-un tub de inox, postat pe un pat de nisip foarte uscat, ca să asigure păstrarea timp foarte îndelungat, chiar sute de ani. Sigilarea tubului cu ceară topită. Placa sfintei mese, confecționată din marmură, a fost pregătită pentru sfințire, prin spălarea cu aghiazmă și apă e trandafiri, ștergerea și uscarea ei, ungerea cu Sfântul și Marele Mir, apoi punerea în cele patru colțuri a sfintelor icoane ale celor patru Sfinți Evangheliști Matei, Ioan, Luca și Marcu, confecționate prin gravarea în marmură și sigilate cu ceară topită. Apoi Sfânta Masă a fost împodobită pentru slujire, prin punerea giulgiului și celor încă două veșminte, iar pe Sfânta Masă cele necesare slujirii: Sfântul Antimis, Sfânta Evanghelie, două Sfinte Cruci de binecuvântare, două sfeșnice, Sfânta Cruce mare din spatele Sfintei Mese.
Sfânta Liturghie Arhierească
Oficierea Sfintei Liturghii Arhierești a fost făcută într-un sobor alcătuit din Arhim. Dr. Ioachim Tomoiagă, consilier eparhial social-filantropic și misionar, Arhim. Gherontie Nergheș, starețul Mănăstirii Măriuș, Pr. Gabriel Gorgan, protopopul de Satu Mare, Pr. Ioan Socolan, protopop onorific de Satu Mare, Pr. Radu Șimonca, Pr. Florin Orășteanu, secretar protopopesc Satu Mare, Pr. Călin Palfi, Pr. Emil Satmari, Pr. Florin Ardelean, Pr. Alin Toma, Pr. Vasile Pater, toți din Satu Mare, Pr. Traian Oancea, Pr. Tiberiu Zăvorean, Pr. Alexandru Deac, Pr. Dinu Nechita, Pr. Marius Lazăr, Pr. Dr. Paul Țop, din Oradea, Pr. Dr. Ioan Aparascăi, din Slatina, Arhid. Teodosie Bud, consilier eparhial economic, Arhid. Vlad Verdeş, inspector eparhial pentru catehizarea tineretului, Arhid. Lucian Burnar, secretar eparhial, Arhid. Dr. Nifon Motogna, consilier eparhial pentru administrarea Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” Baia Mare, Arhid. Vasile Pop, consilier eparhial pentru protocol.
Rostirea cuvântului de învățătură al Preasfințitului Părinte Episcop Iustin a avut ca punct de pornire Evanghelia zilei, a Sfântului Apostol Toma, despre care a vorbit pe larg, despre transmiterea preoției, de a lega și dezlega, despre întâlnirile Mântuitorului cu Sfinții Apostoli și vindecările făcute de-a lungul timpului.
Pentru eforturile depuse în ridicarea acestei biserici au fost distinși Pr. paroh Ionuț Samir Mureșan cu titlul de iconom stavrofor și dreptul de a purta Sfânta Cruce, Consiliul Parohial cu Medalia „Preot Nicolae Gherman”, epitropul Constantin Ioan Taloș, cu Ordinul „Preot Nicolae Gherman”, Antal Bereș, primarul comunei Lazuri, cu Medalia „Justinian Arhiepiscopul”, doamnele Mărioara Bălaș și Mihaela Bălaș, cu Medalia „Justinian Arhiepiscopul”.
Diplome ale Anului Omagial au primit Consiliul Parohial, compus din Marcel Danciu, Cornel Mureșan, Zoltan Nagy, Ioan Mihai Moldovan, Dan Micle, Marcel Trif, Teodor Tripon, Sorin Pătcaș și Daniel Voprohal, precum și binefăcătorii Petru Batin, Radu Borlan, Daniel Blaga, Cosmin Dorle, Gheorghe Dorle, Sorin Paul, Călin Sabou, Viorel Roman, Cristian Timerman și Lajos Ban.
Preasfințitul Părinte Episcop Iustin a primit în dar de la credincioșii parohiei o bederniță și un coș cu flori.
Text: Andrei Fărcaș – redactor la revista „Graiul Bisericii Noastre”
Foto: Arhid. Vasile Pop – consilier eparhial pentru protocol