Târnosirea bisericii românești din Jönköping, Suedia

de | feb. 29, 2016

Duminică, 28 februarie 2016, a avut loc sfințirea bisericii cu hramurile „Acoperământul Maicii Domnului și Sfinții Cuvioși Daniil Sihastrul de la Voroneț și Paisie de la Neamț” din orașul Jönköping, Suedia. Slujba de târnosire a bisericii a fost săvârșită de către Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei al Clujului, Maramureșului și Sălajului, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Serafim al Germaniei, Europei Centrale și de Nord și de Preasfințitul Părinte Episcop Macarie al Euro_DSC0059pei de Nord, fiind înconjurați de un numeros sobor de preoți și diaconi veniți din țările scandinave, Voievodina, Timoc și România, alături de câteva sute de credincioși.

După slujba târnosirii, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei al Clujului a dat citire mesajului de
binecuvântare al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de corul parohiei și de grupul coral „Credo” al Episcopiei Europei de Nord.

_DSC0027Parohia românească din Jönköping, formată cu precădere din români din Banatul sârbesc, a fost înființată de către Preasfințitul Părinte Episcop Macarie al Europei de Nord în anul 2009, continuând misiunea desfășurată de peste patru decenii de preoții români din Stockholm. Până acum serviciile religioase au fost săvârșite în diferite locații iar în anul 2014 s-a reușit achiziționarea unei biserici, prin purtarea de grijă a Preasfințitului Părinte Episcop Macarie Drăgoi și cu osteneala părintelui paroh Ovidiu Teodor Băncilă și a bunilor săi credincioși.

Biserica în stil neogotic a fost ridicată între anii 1880-1881, pe malul lacului Vättern din Jönköping, după schițele arhitectului Lars Kellman, prin donațiile tinerei britanice Cecilia Willerding. Catapeteasma bisericii a fost sculptată în anul 2014, în stil brâncovenesc, în lemn de cireș, în atelierele Mănăstirii Cozia.

www.episcopiascandinavia.se

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

A fost binecuvântat noul sediu al Protoieriei Baia Mare

A fost binecuvântat noul sediu al Protoieriei Baia Mare

Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a binecuvântat Joi, 13 iulie 2017, cu începere de la ora 11:00, noul sediu a Protoieriei Baia Mare, în prezenţa Permanenţei Eparhiale, protopopilor din Episcopie, preoţilor din Protopopiat şi...

Peste 1000 de credincioși, la resfințirea bisericii din Valea Mare

Peste 1000 de credincioși, la resfințirea bisericii din Valea Mare

În duminica a 5-a după Rusalii, a vindecării celor doi demonizați din ținutul Gadarei, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului a resfințit biserica cu hramul „Sf. Mare Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir”, din localitatea Valea Mare,...

Seară culturală la Muzeul Mitropoliei Clujului

Seară culturală la Muzeul Mitropoliei Clujului

Clujenii sunt așteptați joi, 6 iulie 2017, la o nouă seară culturală organizată în muzeul Mitropoliei Clujului. Invitată va fi cunoscuta și îndrăgita actriță Elena Ivanca de la Teatrul Național din Cluj, care va susține spectacolul „Viața noastră Legănătoare”, un...