Vineri, 1 decembrie 2017, în biserica nouă din parohia clujeană Iacobeni s-a oficiat, începând cu ora 12:30, slujba de Te-Deum, precedată de Taina Sfântului Maslu, săvârșită în sobor de șapte preoți din Cercul Preoțesc Ceanu Mare. A fost prezent părintele stareț Irineu de la Mănăstirea Soporul de Câmpie, alături de preoții: Vasile Tarța de la Ceanu Mare, Viorel Feșnic de la Boian, Adrian Moldovan de la Bolduț, Cătălin Bucevschi de la Frata, Paul Dan de la Tritenii de Jos și părintele paroh Dan Lionte-Maluș. La slujbă, pe lângă enoriașii parohiei Iacobeni, au fost prezenți și credincioși din parohiile vecine. La final, corul de copii ai Cercului Cultural-Misionar „Toma Gherasimescu” Iacobeni, coordonați de doamna preoteasă Irina Lionte-Maluș, a intonat imnul de stat al României și a susținut un scurt concert de colinde.

“Oamenii fericiți nu cumpără lucruri, ci cumpără experiențe.” (Cerasela Libeg)
Invitată la Radio Renașterea în cadrul emisiunii “Dialoguri”, dna psiholog Cerasela Libeg arată și ne confirmă încă o dată, importanța credinței și spiritualității în profesia pe care cu atâta drag o îmbrățișează. De asemenea, ne atrage un real semnal de alarmă în...