Te-Deum de Ziua Naţională a României la Baia Mare

de | dec. 5, 2022

În prezenţa a mii de persoane aşezate de-a lungul bulevardului Unirii din Baia Mare, în zona Catedralei Episcopale „Sfânta Treime”, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat, joi, 1 Decembrie 2022, slujba Te-Deum-ului de Ziua Naţională a României şi a  rostit un cuvânt de luare aminte despre înfăptuirea marelui ideal al românilor: Unirea într-o singură ţară. Manifestarea a început cu intonarea Imnului Naţional al României. Au fost prezenţi Părintele Arhim. Dr. Casian Filip, vicar eparhial administrativ, preoţii Catedralei Episcopale „Sfânta Treime”, preoţi profesori de la Seminar, tineri teologi, oficiali judeţeni şi municipali. Răspunsurile la ectenii au fost date de Corul Angelli al Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Iosif Mărturisitorul” din Baia Mare, dirijat de Pr. Dr. Andrei Baboşan.

Te-Deum de Ziua Naţională a României la Baia Mare „E o zi măreaţă, e o zi solemnă, o zi sfântă, o zi binecuvântată şi minunată, pe care a împodobit-o Dumnezeu cu soarele acesta cald, ca să mângâie mulţimea participanţilor la acest eveniment, a spus Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin. În fiecare an, la 1 Decembrie, aniversăm şi sărbătorim Unirea cea Mare, care a avut loc într-un moment în care Dumnezeu a lucrat, poporul nu s-a aşteptat. Era dramatic ce s-a petrecut. Marele război a înghiţit 9 milioane de vieţi, de militari combatanţi şi alte milioane de morţi. Au fost implicate 70 de ţări ale lumii. Şi lucrurile le-a condus Dumnezeu în aşa fel, că, la finalul acestui război, în 1918, România, ca parte participantă şi cu contribuţia ei de 330.000 de vieţi, de eroi, care au murit la Mărăşti, la Mărăşeşti, la Oituz şi pe toate pământurile României noastre binecuvântate şi creştine, datorită contribuţiei ei, a putut să spere să stea la masa negocierilor urmărilor războiului. A fost greu. Primul ministru Ionel Brătianu s-a bătut ca un leu la Conferinţa de pace de la Paris din 1919 şi a folosit toate argumentele şi toată forţa şi credibilitatea, dar Unirea noastră, pe care am realizat-o la 1 Decembrie 2018, ca moment astral, la 1918, şi încoronarea regilor Regatului României, că vorbim de marii bărbaţi şi uităm să vorbim de regi, încoronarea de la Alba Iulia a trezit poporul român la demnitate, la dorinţa de libertate de afirmare. Coroana Regală a României a dat imboldul, iar în 1919, după ce provinciile româneşti s-au alipit României şi a devenit România Mare, Regina Maria, fără să aibă atribuţii constituţionale, a luat calea Parisului şi s-a dus şi a pledat. Femeie de geniu, femeie nobilă, care avea rang familia regală englezească. S-a dus şi a stat de vorbă cu premierul Franţei, Georges Clemanceau, care a fost între timp şi ministru de război, şi l-a convins, şi i-a convins pe francezi, că România a fost parte la război, şi-a adus contribuţie de jertfă enormă, şi trebuie să beneficieze de credibilitate şi de ajutor, de sprijin şi să recunoască unitatea românească în toate provinciile istorice şi să dea curs acestui proiect, că va fi unul de succes pentru Europa. Şi aşa a fost. A avut credibilitate, a reuşit şi România a devenit, nu cum am vrut atunci, dar tot este România noastră, atât de frumoasă şi atât de bogată, şi atât de iubită de Dumnezeu şi atât de minunată, încât trebuie să o iubim în fiecare clipă. Cineva zicea în fiecare zi. În fiecare clipă trebuie să iubim România, să ne creştem tinerii, să ne ocrotim copiii, să ne cinstim bătrânii, să preţuim eroii şi să ştim, şi să afirmăm, deşi n-avem voie unii, noi, Biserica avem voie să facem, că eroii s-au jertfit pentru libertate, unitate, demnitate şi suveranitatea României. Suveranitatea unei naţiuni nu se discută, nu se negociază. Este dată de Dumnezeu fiecărui neam, fiecare ţară este dată de Dumnezeu. Aşa că toate aceste valori, patrimoniul sacru şi România binecuvântată, care este moştenire de la noi, de la voievozi, de la martiri, de la înaintaşi, trebuie să o preţuim, s-o iubim şi să o păstrăm, să o facem să fie frumoasă, bogată, prosperă, să o prezentăm în lume, să nu ne fie ruşine cu limba, cultura, credinţa noastră, cultura noastră creştină şi credinţa noastră străbună, toate valorile noastre sfinte, pe care, ca popor, prin creştinism, le-am primit şi le purtăm mai departe. La mulţi ani tuturor, instituţiilor, conducătorilor de instituţii, Armatei Române, poporului român! La mulţi ani, România! Doamne ajută!, a spus în cuvântul său Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin.

Au mai vorbit în cadrul evenimentului dedicat Zilei Naționale a României, prefectul Rudolf Stauder, Radu Daniel Trufan, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Maramureş, şi primarul Cătălin Cherecheş al Băii Mari. A urmat defilarea Gărzii de onoare şi a tehnicii militare de luptă.

Andrei Fărcaş, redactor revistsa „Graiul Bisericii Noastre”

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Un deceniu fără Părintele Serafim Man

Un deceniu fără Părintele Serafim Man

Duminică, 12 februarie 2023, a XXXIV-a după Rusalii, a Întoarcerii Fiului Risipitor, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a săvârşit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la mănăstirea de metanie, Sfânta Ana Rohia, împreună cu Preasfinţitul...

Doi Ierarhi la hramul Mănăstirii Moisei

Doi Ierarhi la hramul Mănăstirii Moisei

Joi, 2 februarie 2023, praznicul împărătesc Întâmpinarea Domnului, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat, împreună cu Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-Vicar, Sfânta Liturghie Arhierească la Mănăstirea Moisei,...