Teatrul clujean „Puck” aniversează 70 de ani

de | ian. 29, 2020 | Cultură

 Teatrul de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca aniversează miercuri, 05 februarie 2020, 70 de ani de la înființare. Ziua va fi marcată cu spectacole, ateliere, o lansare de carte și o proiecție.

Manifestările aniversare vor începe de la ora 10:00, la sediul instituției, cu spectacolul „Cartea cu Apolodor”, în regia Monei Marian (în limba română, cu vârsta minimă recomandată de patru ani). De la ora 11.30 va fi prezentat spectacolul în limba maghiară „Tornyocska”/„Turnulețul”, cu regia semnată de Jakab Ildikó. Vârsta minimă recomandată este de doi ani. De asemenea, între orele 10:00 și 12:00, în studioul instituției vor avea loc Atelierele „Puck”. Sărbătoarea se va încheia cu momentul „O istorie a poveștilor la Teatrul de Păpuși Puck”.

În anul 1948 se pun bazele primei trupe de teatru de păpuşi din Cluj sub patronajul Sindicatului Mixt al Artiştilor, Scriitorilor şi Ziariştilor, iar in 5 februarie 1950 ia ființă Teatrul de Păpuşi din Cluj, printre fondatori numărându-se Fischer Edit, Ileana Hodiş şi Fuhrman Károly. Istoricul Teatrului Puck se leagă, în timp, de preocuparea specială pentru păpuşă, de la bi-ba-bo la wayang, de la marionetă la obiectul animat. Respectul pentru opţiunea echipei fondatorilor s-a perpetuat, sub  influenţa doamnei regizor Kovács Ildikó, reperul profesional şi mentorul a generaţii întregi de actori, regizori, scenografi care au activat în Teatrul de Păpuşi din Cluj. Începând din 2017 este organizat Festivalul Stradal WonderPuck, eveniment anual adresat comunității clujene și publicului larg. Festivalul Internațional Puck, aflat în acest an la a 19-a ediție, a reunit de-a lungul timpului, spectacole de referință ale păpușeriei europene, întâlniri ale școlilor de teatru din regiune și ateliere profesionale internaționale.

„70 de ani… pentru viața unui om pare mult, dar pentru istoria culturală a unui oraș și a țării e o fărâmă de timp. Mai este nevoie de teatru de animație și de teatru pentru copii? Eu zic că da! Da, pentru a transforma fărâma de timp în eternitate!”, declară Emanuel Petran, managerul Teatrului de Păpuși „Puck”.

Ultimele articole

Învățături despre Învierea Domnului

Învățături despre Învierea Domnului

Hristos a înviat, stimați ascultători! Vom începe a vă prezenta, în cadrul unei serii de întâlniri, câteva învățături legate de cea mai importantă și cea mai mare sărbătoare creștină, sărbătoarea Învierii Domnului nostru Iisus Hristos sau Sfintele...

11 mai – Sf. Sfințit Mc. Mochie preotul; Sf. Ier. Metodie și Sf. Cuv. Chiril, luminătorii slavilor

10 mai – Sf. Ap. Simon Zilotul

Sf. Ap. Simon Zilotul – Acest sfânt Apostol era de neam din Cana Galileei, cunoscut Domnului nostru Iisus Hristos şi Preacuratei Maicii Sale, deoarece Cana nu este departe de Nazaret. Când Simon a avut nunta cea legiuită, a fost chemat şi Iisus cu ucenicii acolo,...

Bucuria duhovnicească

Bucuria duhovnicească

Se pune întrebarea „Ce este bucuria?”. Învierea Domnului ne-a redat bucuria pe care se întemeiază credința și nădejdea în Dumnezeu. Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Unde-ți este moarte boldul? Unde-ți este iadule biruința? A înviat Hristos și se bucură îngerii, iar...

Mai multe din Cultură
Fotografii rare cu mitropolitul Bartolomeu, expuse la Cluj-Napoca

Fotografii rare cu mitropolitul Bartolomeu, expuse la Cluj-Napoca

Biblioteca Judeţeană ,,Octavian Goga” din Cluj-Napoca organizează în această săptămână un eveniment omagial, dedicat marelui scriitor și ierarh clujean Bartolomeu Valeriu Anania, la împlinirea a 100 de ani de la naștere. Manifestarea face parte din seria de activități...