Teodor M. Popescu a fost un istoric și teolog erudit care a trăit din plin tumultul secolului 20 în România comunistă. Profesor foarte bine pregătit în universitățile mari din Europa, a predat peste trei decenii la Facultatea de Teologie din București.
Teodor M. Popescu s-a născut pe 9 iunie 1893 în satul Boteni din Dâmbovița. A învățat la Seminarul Teologic și Facultatea de Teologie din București pe care o încheie în 1919. Trei ani mai târziu a devenit doctor în teologie la Atena.
După studiile doctorale s-a înscris la cursurile Facultății de Litere și Filozofie a Universității din Leipzig, la Facultatea de Teologie Protestantă și la Institutul Catolic din Paris. De asemenea, a studiat la Ecole Practique des Hautes Edutes, Section des Sciences Religieuses, de la Sorbona.
În timpul Primului Război Mondial a luptat pe front, după ce a absolvit cursurile școlii de Infanterie din Botoșani între 1916-1917.
Revenit de la studiile făcute în străinătate, a predat pentru o perioadă scurtă de timp la Seminarul Teologic din București.
32 de ani în slujba Facultății de Teologie din București
De la 1 aprilie 1927 până pe 1 martie 1959 a predat la Facultatea de Teologie din București. Teodor Popescu a predat Istoria Bisericii Universale, Patrologie, Istoria Dogmelor și Istoria Bisericii Ortodoxe Române și a fost decan al facultății între 1942 și 1944.
Perioada de profesorat a fost încununată cu numeroase conferințe, studii și articole despre istoria bisericească și persecuția bolșevică din Rusia sovietică.
A fost apreciat pentru cunoștințele pe care le deținea și pentru curajul de a apăra ortodoxia în orice împrejurare.
Patriarhul Nicodim Munteanu l-a trimis la Winnitza unde profesorul a putut constat ororile săvârșite de represiunea sovietică împotriva populației autohtone. Întors în țară a scris articole precum „Morții de la Winnitza” și „De la Nero la Stalin”.
Condamnat la 15 ani de temniță grea
Atitudinea sa anticomunistă nu a rămas neremarcată de securitatea înființată la venirea noului regim. Pe 30 ianuarie 1959 a fost chemat de securitate și anchetat pentru a-l intimida și apoi obliga să devină informator al lor. După puțin timp a fost eliberat, perioada în care a fost închis fiind un rezumat a ce avea să urmeze.
În noaptea dintre 4 spre 5 martie a fost arestat fiindu-i confiscate mai multe manuscrise și cărți care au servit drept probe. În timpul anchetei a fost bătut, torturat și amenințat cu moartea. Sentința a fost dată în 15 iunie 1959: 15 ani de detenție grea pentru „activitate intensă împotriva clasei muncitoare”.
Din iunie până în octombrie a fost închis la Jilava, urmând ca în octombrie să fie transferat la Aiud. Ajuns în temnița de la Aiud, profesorul Teodor Popescu a început să se pregătească pentru sfârșitul vieții sale deoarece era conștient de ce avea să îndure acolo. În 1962 a ținut tot Postul Paștelui consumând doar pâinea și apa pe care le primea.
Eliberat după 4 ani de temniță
Pe 15 ianuarie 1963 a fost eliberat din închisoare, revenind în societate cu eticheta de „activist împotriva clasei muncitoare”.
În 1965 este angajat ca inspector în Administrația Patriarhală, la Biroul Relații Externe. Ulterior, începe diortosirea cărților de cult la Tipografia Cărților Bisericești.
Nici după ce a fost eliberat din închisoare nu a fost lăsat în pace de securitate. În urma unei bătăi suferite, trece la viața veșnică pe 4 aprilie 1973.
Pentru a cinsti memoria eruditului teolog, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din Bucureşti a organizat în 2008 simpozionul „Profesorul Teodor M. Popescu: Teolog, istoric şi mărturisitor al credinţei ortodoxe”.
Sala de lectură a bibliotecii „Ecclesia” din facultatea de teologie bucureșteană poartă numele profesorului Teodor M. Popescu pentru a aminti studenților de personalitatea celui care a predat peste trei decenii în instituția lor de învățământ.
Foto credit: Ziarul Lumina
