Timp de 3 zile, 100 de tineri sălăjeni merg pe jos până la Mănăstirea Nicula

de | aug. 12, 2015 | Actualitatea religioasă

Peste 100 de credincioși, în special tineri au pornit pe jos spre Mănăstirea Nicula marți, 11 august 2015, într-un pelerinaj cu o tradiție de peste 80 de ani. Oamenii adunați din mai multe sate sălăjene, precum Marca și Valcău îi cântă Maicii Domnului în drum spre mănăstire și spun că oricât de greu ar fi drumul ei nu simt oboseala sau vreo greutate.

Marius Pop, coordonator al grupului de mai bine de 13 ani ne-a mărturisit și că cei care participă își schimbă efectiv viața în bine după acest pelerinaj: „Mai mulți tineri în special, dar și bătrâni, vin pe jos și își îndreaptă pașii spre mănăstirea Nicula, cu gândul de a se ruga Maicii Domnului, de a-i aduce cântări și laudă. Avem sate stabilite în care dormim, în care oamenii ne așteaptă cu masă și în care, după ce mâncăm, suntem primiți în familia lor, acasă la ei. Bucuria lor este imensă! De fiecare dată când poposim la ei, este o zi de sărbătoare. Pe drum, când suntem în sate sau în localități, cântăm pricesne închinate Maicii Domnului, intrăm în fiecare biserică din localitățile prin care trecem, iar pe câmp facem multe rugăciuni, acatiste, Paraclisul Maicii Domnului, rugăciuni de dimineață și rugăciuni de seară. Toți care au fost și care vin de ani de zile la această mănăstire în pelerinaj pe jos, parcă își schimbă viețile. Chiar ei mărturisesc că, după o săptămână de pelerinaj, de mers pe jos, parcă viața lor ia o întorsătură. Din experiența anilor trecuți, mulți oameni, chiar dacă au venit pentru prima oară și chiar dacă au luat-o ca pe o excursie, și-au schimbat viețile după acest pelerinaj”.

Cei peste 100 de credincioși sălăjeni vor ajunge vineri la amiază la mănăstirea Nicula iar la intrare vor înconjura bisericuța de lemn și vor cânta pricesne închinate Maicii Domnului. După finalizarea slujbelor dedicate hramului, ei se vor întoarce acasă, tot pe jos.

Ultimele articole

Agenda ierarhilor în Duminica a 3-a după Rusalii

Agenda ierarhilor în Duminica a 3-a după Rusalii

În Duminica a 3-a după Rusalii (Despre grijile vieții), 3 iulie 2022, ierarhii din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului vor sluji după următorul program: Înaltpreasfințitul Părinte ANDREI, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul...

Mihail Neamțu conferențiază la Cluj despre Sfântul Pavel

Mihail Neamțu conferențiază la Cluj despre Sfântul Pavel

Parohia Ortodoxă „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din cartierul Mănăștur, Cluj-Napoca, organizează în această perioadă o serie evenimente dedicate ocrotitorilor spirituali ai comunității parohiale. Printre acestea se numără și conferința „Sfântul Pavel: apostolul...

Sute de pelerini la Hramul Mănăstirii Telcișor-Buscatu

Sute de pelerini la Hramul Mănăstirii Telcișor-Buscatu

În Duminica a 2-a după Rusalii (a Sfinților Români), 27 iunie 2022, Preacuviosul Părinte Arhimandrit Dumitru Cobzaru, Exarhul Mănăstirilor din Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a liturghisit, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit...