Tinerele familii care s-au cununat în bisericile din Cluj-Napoca în anul 2022, binecuvântate de Mitropolitul Andrei

de | dec. 14, 2022 | Actualitatea religioasă

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a întâlnit miercuri seara, 14 decembrie 2022, cu tinerele familii care s-au cununat religios în bisericile din Cluj-Napoca în cursul anului 2022.

Devenit deja tradiție, evenimentul s-a desfășurat de la ora 18:00, în Biserica „Pogorârea Sfântului Duh” din cartierul clujean Zorilor, unde cei recent căsătoriți, alături de preoții care i-au cununat, s-au întâlnit cu Întâistătătorul Eparhiei, în cadrul unei seri duhovnicești.

Cu acest prilej, Părintele Arhiepiscop și Mitropolit Andrei a oficiat o slujbă de Te Deum, mulțumindu-I lui Dumnezeu pentru toate darurile și binefacerile revărsate asupra acestor familii.

De asemenea, ierarhul le-a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură și le-a pus la suflet sfaturi duhovnicești, îndemnându-i ca în viața de familie să cultive bucuriile curate care ne însoțesc toată viața și bucuriile sfinte care încep aici, pe pământ, și ne însoțesc chiar și în veșnicie. La finalul întâlnirii, Înaltpreasfinția Sa i-a binecuvântat pe fiecare în parte și le-a oferit o carte de rugăciuni și un calendar tip agendă pentru anul 2023.

În cadrul serii, Grupul coral „Anghelos” din Cluj-Napoca a susținut un concert de colinde.

Manifestarea se încadrează în proiectele dedicate pastorației tinerilor și familiilor pe care Arhiepiscopia Clujului le desfășoară la nivel parohial, protopopesc și eparhial.

Prima întâlnire de acest fel a fost organizată în anul 2018 și are ca scop dinamizarea și apropierea tinerelor familii de preoții lor și, implicit, de Biserică, conform celor spuse de promotorul acestui eveniment, preotul Alexandru Constantin Ciui, protopopul de Cluj II.

 

Evenimentul a fost organizat de Protopopiatul Ortodox Cluj II, în colaborare cu coordonatorii cercurilor preoțești din Cluj-Napoca, prin implicarea părintelui protopop Alexandru-Constantin Ciui, a preoților coordonatori: Ioan Turc, Horea Petrea și Dorel Gălan, precum și a celorlalți clerici din protopopiat.

Întrunirea a fost găzduită de Parohia „Pogorârea Sfântului Duh” din cartierul clujean Zorilor, prin bunăvoința preotului paroh Cornel Felecan și a preotului slujitor Călin Ficior.

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Lacrimi de întristare în Parohia Brebeni din Protopopiatul Lăpuş

Lacrimi de întristare în Parohia Brebeni din Protopopiatul Lăpuş

Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat, duminică, 22 noiembrie 2015, Sfânta Liturghie arhierească în Parohia Brebeni din Protopopiatul Lăpuş, înconjurat de un sobor de preoţi, diaconi şi...

Sfințirea bisericii din Cornești, protopopiatul Turda

Sfințirea bisericii din Cornești, protopopiatul Turda

Întreaga comunitate a parohiei Cornești din Protopopiatul Turda a participat duminică, 22 noiembrie 2015, la Sfințirea Bisericii a cărei existență datează din 1733. În ultimii ani, biserica a fost amplu reabilitată iar lucrările au fost încununate astăzi de târnosirea...

Liturghie Arhierească la Biserica „Sfântul Apostol Andrei” din Zalău

Liturghie Arhierească la Biserica „Sfântul Apostol Andrei” din Zalău

A devenit deja o tradiție ca în jurul zilei prăznuirii Sfântului Apostol Andrei, Preasfințitul Părinte Petroniu să fie alături în rugăciune de credincioșii cartierului zălăuan Sărmaș. Și în acest an, duminică, 22 noiembrie 2015, PreasfințiaSa a săvârșit Sfânta...

Episcopia Maramureşului şi Sătmarului la ceas aniversar

Episcopia Maramureşului şi Sătmarului la ceas aniversar

Azi, 21 noiembrie, când Biserica Ortodoxă sărbătoreşte Intrarea Maicii Domnului în Biserică, Episcopia Maramureşului şi Sătmarului a aniversat 25 de ani de la reactivare. Momentul a fost marcat prin Sfânta Liturghie Arhierească, oficiată de Înaltpreasfinţia Sa Andrei,...

Manifestări religioase și culturale în Episcopia Maramureșului

Manifestări religioase și culturale în Episcopia Maramureșului

La Baia Mare a avut loc vineri, 20 noiembrie 2015, simpozionul „Un sfert de veac de învăţământ teologic în Episcopia Ortodoxă a Maramureşului şi Sătmarului”, dedicat împlinirii a 25 de ani de la reactivarea acestei Eparhii, organizat de Domeniului de Teologie Ortodoxă...