,,Tinerețe și Misiune creștină”, tema întâlnirii tinerilor ortodocși clujeni

de | nov. 13, 2019 | Actualitatea religioasă

Tinerii clujeni care fac parte din grupurile parohiale de tineret ale parohiilor din Municipiul Cluj-Napoca, s-au reunit în cadrul unei întâlniri de tineret, marți 12 noiembrie 2019, de la ora 18:00. Evenimentul s-a desfășurat la Biserica ,,Adormirea Maicii Domnului” din cartierul Mănăștur. Pentru început, cei prezenți au săvârșit împreună Paraclisul Maicii Domnului. Seara a continuat prin expunerea pe care a făcut-o în calitate de invitat, părintele conf. univ. dr. Cristian Sonea, prodecanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca plecând de la tema generică a întâlnirii, ,,Tinerețe și Misiune creștină”.

Experiența în relația cu tinerii dobândită la catedră precum și cea pastorală i-au oferit părintelui conferențiar posibilitatea de a dialoga cu cei prezenți într-un mod atractiv, făcându-se bine înțeles. În urma prezentări și a discuțiilor ulterioare, tinerii au conștientizat nevoia asumării, a trăirii și ducerii mai departe a Învățăturii Domnului Hristos. O motivație în plus pentru toți cei prezenți a fost și prezentarea de către părintele invitat a situației Bisericii Ortodoxe din Africa, o biserică tânără și cu un fel aparte de a trăi Ortodoxia. În încheierea întâlnirii, tinerii au participat și la o agapă frățească oferită cu multă prietenie de către membrii ,,Grupului de Tineret al Parohiei Adormirea Maicii Domnului” în calitate de gazde ai evenimentului. De asemenea, cu sprijinul parohiei gazdă, toți cei prezenți au primit în dar câte o carte. Întâlnirea a fost moderată de către părintele protopop Alexandru Ciui, prezenți fiind și preoții gazdă, părintele protopop Dan Hognogi și părintele Dorin Ielciu, precum și alți preoți din protopopiat implicați în misiunea cu tinerii.

Întâlnirile tinerilor organizate de Protopopiatul Ortodox Cluj II se desfășoară periodic, prin rotație la bisericile din Municipiul Cluj-Napoca. Următoarea întâlnire  va fi organizată în luna decembrie și va fi dedicată familiilor tinere care s-au căsătorit în acest an în bisericile ortodoxe din Protopopiatul Cluj II.

Ultimele articole

Efectele unei pandemii pe scara largă a istoriei

Efectele unei pandemii pe scara largă a istoriei

În cadrul acestei întâlniri radiofonice, discutăm împreună cu pr. conf. univ. dr Gabriel Viorel Gârdan, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca despre efectele primei mari pandemii cunoscută în istorie, Ciuma lui Iustinian sau epidemia de ciumă bubonică....

Conferință preoțească de toamnă în Protopopiatul Turda

Conferință preoțească de toamnă în Protopopiatul Turda

Clericii din Protopopiatul Ortodox Turda s-au reunit joi, 22 octombrie 2020, în cadrul conferinței preoțești de toamnă. Întâlnirea s-a desfășurat la Mănăstirea Mihai Vodă și a fost precedată de o slujbă de Te Deum, oficiată de Preasfințitul Părinte Benedict...

Hramul Mănăstirii „Petru Rareș Vodă” din Ciceu-Corabia

Hramul Mănăstirii „Petru Rareș Vodă” din Ciceu-Corabia

Mănăstirea „Petru Rareș Vodă” din localitatea bistrițeană Ciceu-Corabia, Protopopiatul Beclean, și-a prăznuit miercuri, 21 octombrie 2020, ocrotitorii spirituali, pe Sfinţii Mărturisitori Ardeleni: Cuvioșii Visarion Sarai și Sofronie de la Cioara, Mucenicul Oprea...

Conferință preoțească de toamnă în Protopopiatul Beclean

Conferință preoțească de toamnă în Protopopiatul Beclean

Clericii din Protopopiatul Ortodox Beclean s-au reunit marți, 20 octombrie 2020, în cadrul conferinței preoțești de toamnă. Întâlnirea s-a desfășurat la Mănăstirea Dobric și a fost precedată de o slujbă de Te Deum, oficiată de Preasfințitul Părinte Benedict...