„Tinerețea – între real și virtual”, tema întâlnirii tinerilor ortodocși din Cluj-Napoca

de | oct. 30, 2018 | Actualitatea religioasă

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, tinerii creștin ortodocși clujeni preocupați de viața duhovnicească și dornici să aprofundeze legătura cu biserica s-au întâlnit luni seara, 29 octombrie 2018, la Biserica ,,Pogorârea Sfântului Duh” din cartierul Grigorescu.

Cu acest prilej, de la ora 18:00, în Biserica parohiei clujene ,,Pogorârea Sfântului Duh”, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, a rostit o rugăciune de binecuvântare și le-a adresat un cuvânt de învățătură.

 

Pe urmă, la demisolul bisericii, special amenajat pentru activități catehetice și activități cu tinerii și copiii, pr. lect. univ. dr. Răzvan Perșa, cadru universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, a susținut o prelegere ancorată în realitățile cotidiene, pe tema „Tinerețea – între real și virtual”, urmată de o sesiune de întrebări și răspunsuri pe baza celor prezentate. La eveniment au participat: părintele lect. univ. dr. Liviu Vidican Manci, directorul Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca și părintele Dan Hognogi, protopopul de Cluj I.

 

La final, părintele Alexandru Constantin Ciui, protopop al protopopiatului Cluj II, în calitate de gazdă, a mulțumit ierarhului pentru prezență și tinerilor care au răspuns prezent într-un număr mare.

 

„Ne dorim ca în astfel de momente să-i aducem împreună pe acei tineri care în mod frecvent sunt implicați în activități diverse la parohiile de care aparțin. Evenimentul nostru continuă activitățile cu tinerii organizate regulat sau ocazional în câteva dintre parohiile clujene și aici le amintim pe cele de la Parohiile „Sfântul Ilie”, „Tuturor Sfinților”, „Adormirea Maicii Domnului”, „Înălțarea Domnului”, „Sfântul Alexandru”, „Buna Vestire”, „Sfântul Nicolae”, „Pogorârea Sfântului Duh”, „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, și ne dorim să încurajeze și pe mai departe organizarea unor astfel de întruniri.

Prin astfel de manifestări, dorim să le transmitem tuturor tinerilor faptul că Biserica, prin preoții ei, prin locașurile de cult și prin spațiile pe care le deține, este preocupată la modul cel mai serios de soarta tinerilor și este dispusă să li se adreseze într-un mod adecvat vârstei și preocupărilor lor.”, a spus părintele protopop Alexandru Ciui.

În încheierea serii, toți cei prezenți au ținut un moment de reculegere pentru cei 64 de tineri care au trecut la Domnul acum trei ani în tragedia de la clubul bucureștean Colectiv.

Ca dar, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei le-a împărțit tinerilor participanți cărți duhovnicești.

Întrunirea a fost organizată de Protopopiatul Ortodox Cluj II în colaborare cu responsabilii activităților cu tinerii din cele trei cercuri preoțești din Cluj-Napoca, și anume de părintele Emanuel Cășvean de la Parohia ,,Sfântul Matei” din cartierul Mănăștur, de părintele Adrian Medan de la Parohia ,,Pogorârea Sfântului Duh”, gazda evenimentului și de părintele Iliuță Popa de la Parohia ,,Sfântul Mina” din cartierul Bună Ziua.

 

Ultimele articole

12 septembrie – Sfântul Mucenic Avtonom

12 septembrie – Sfântul Mucenic Avtonom

1. Sfântul Mucenic Avtonom (+ 303) – a trăit în timpul când la Roma era împărat Diocletian (284-305). A fost episcop în Italia, dar, din pricina persecuției împotriva creștinilor declanșată de împăratul Dioclețian, a părăsit Italia și s-a dus în Bitinia (regiune...

12 septembrie – Sfântul Mucenic Avtonom

11 septembrie – Sfânta Cuvioasă Teodora din Alexandria

Sfânta Cuvioasă Teodora din Alexandria – Egipt a fost o tânără ce se învrednicise de binecuvântările lui Dumnezeu. S-a născut într-o familie înstărită și Dumnezeu îi dăruise un soț iubitor și credincios. Însă prin lucrarea diavolului, Cuvioasa Teodora a căzut în...

Slujbele vor putea fi oficiate din nou în interiorul bisericilor

Slujbele vor putea fi oficiate din nou în interiorul bisericilor

Premierul Ludovic Orban a anunțat astăzi, 16 iunie, că slujbele religioare cu participarea credincioșilor vor putea fi săvârșite din nou în interiorul bisericilor, cu respectarea unor norme de distanțare socială. „Patriarhia Română a primit cu bucurie decizia intens...