Tineri clujeni, în pelerinaj la mănăstirile din Maramureș

de | aug. 25, 2015 | Activități parohiale

Luni, 24 august 2015, un grup de peste 20 de tineri, cu vârste cuprinse între 15 și 30 de ani, din parohia ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din cartierul clujean Dâmbul Rotund, au fost într-un pelerinaj la mănăstirile din Maramureș.
Ei fac parte din ,,Grupul de Tineret” al parohiei și participă săptămânal la activitățile dedicate lor, ce se desfășoară în biserica de pe strada Corneliu Coposu, sub îndrumarea preotului Alexandru Ciui. Activități specifice au loc și în imobilul din apropierea locașului de cult, care se dorește a fi în viitorul apropiat un centru de catehizare.

 

„Pelerinajul a fost organizat ca o încununare a activităților catehetice precum și a activităților sportive și de creație la care tinerii au participat în fiecare zi de marți din acest an”, a spus părintele Alexandru Ciui.

Traseul urmat de tinerii pelerini a inclus închinarea în câteva mănăstiri dar și vizitarea unor obiective importante din zona Maramureșului. Prima vizitată a fost Mănăstirea ,,Sfânta Ana” de la Rohia unde s-au închinat la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Aici au fost vizitate și celelalte obiective religioase și culturale cum ar fi chilia părintelui Nicolae Steinhardt și muzeul mănăstirii. Au urmat momente de rugăciune și reculegere în biserica din Cimitirul Vesel din Săpânța și în biserica mănăstirii Bârsana. În trecerea prin orașul Sighetul Marmației, tinerii clujeni au vizitat Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței. Aici, tinerii au aprins lumânări și s-au rugat în spațiul special amenajat pentru cei care au suferit în închisorile regimului comunist.

„Pelerinajul a fost și o bună oportunitate de socializare a tinerilor și de întărire a legăturilor de prietenie dintre ei. Parohia își propune ca astfel de activități să mai fie organizate și în lunile ce vor urma, Următorul pelerinaj de două zile va fi la mănăstirile din județul Bistrița-Năsăud” a adăugat părintele Ciui.

 

Ultimele articole

Secția de spital în care „luminile nu se sting niciodată”

Secția de spital în care „luminile nu se sting niciodată”

„Ca specialitate, un neonatolog se formează în cinci ani. Ca și clinician, totdeauna este loc să mai înveți. (La Neonatologie), ca să ai o asistentă bună, în Terapie Intensivă, îți trebuie zece ani s-o formezi, în așa fel încât să te poți baza pe tot ce face ea...

Tabără de tineret la Geaca, Gherla

Tabără de tineret la Geaca, Gherla

Parohia Geaca, Protopopiatul Gherla, a găzduit, în perioada 14-16 aprilie, tabăra de tineret „Legătura prieteniei în lumina învierii“ organizată de Asociaţia Tinerilor Creştini-Ortodocşi, filiala Gherla, Protopopiatul Gherla şi Parohia „Adormirea Maicii Domnului“...