Tineri clujeni și bistrițeni au discutat la Maieru despre siguranța pe internet și importanța lecturii

de | iul. 11, 2019

Zeci de tineri din două parohii ale Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, respectiv parohia Maieru, jud. Bistrița-Năsăud și parohia Negreni, jud. Cluj, au participat în perioada 07- 11 iulie 2019 la o tabără de vară, organizată la Centrul Catehetic „Sfântul Arhidiacon Ștefan” din Maieru.

Tinerii au avut parte de un program de rugăciune, cateheze, drumeții, dar și seminarii pe diferite teme de actualitate. Diverși invitați, printre care subcomisar de poliție, Ramona Sangeorzan, de la Inspectoratul Județean de Poliție al Județului Bistrița-Năsăud și părintele Ioan Pintea, directorul Bibliotecii Județene „George Coșbuc” din Bistrița, au abordat subiecte precum: siguranța pe internet, răspunderea penală și contravențională, importanța lecturii în viața tânărului și discernământul tânărului în viața duhovnicească.

Joi, 11 iulie a.c., în ultima zi de tabără, tinerii au participat la Sfânta Liturghie săvârșită de preoții Radu Mureșan și Ioan Lăpuște din parohia Maieru, împreună cu părintele Marian Văcariu de la parohia Negreni, unde s-au spovedit și împărtășit.

Tabăra de vară a fost organizată de parohia Maieru, cu sprijinul Primăriei, a Liceului Tehnologic „Liviu Rebreanu” din localitate și a Ocolului Silvic, în parteneriat cu parohia Negreni.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Împreună slujire a preoților din cercul Sângeorz-Băi

Împreună slujire a preoților din cercul Sângeorz-Băi

Preoţii din Cercul pastoral-misionar Sângeorz Băi s-au întâlnit duminica aceasta, sub coordonarea părintelui Dan Cismaş, în Biserica cu hramul „Sfântul Arhidiacon Ştefan” din Sângeorz Băi. După slujba Paraclisului Maicii Domnului, aceştia au săvârşit Taina Sfântului...

Copiii din Dej, invitați în tabără la Colibița

Copiii din Dej, invitați în tabără la Colibița

Copiii cu vârste între 9 și 12 ani din Dej sunt așteptați la o tabără de vară la Colibița. Organizată de Protopopiatul Ortodox Dej, tabăra va avea loc în perioada 17-22 august și cuprinde un program divers și atractiv pentru cei mici. Detalii despre tabără și despre...

Sportul și prietenia, promovate pe Valea Someșului

Sportul și prietenia, promovate pe Valea Someșului

Parohia Ortodoxă Parva a organizat sub egida Asociaţiei Tinerilor Creştini Ortodocşi „Sfinții Martiri Năsăudeni” duminică, 2 august 2015, o întâlnire între tinerii ortodocși din trei parohii de pe Valea Someșului: Ilva Mică,Nepos și Parva. Evenimentul a debutat la...

Pelerini clujeni, la locurile sfinte din Țara Năsăudului

Pelerini clujeni, la locurile sfinte din Țara Năsăudului

Parohia ortodoxă „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca a organizat al treilea pelerinaj din anul acesta la mănăstirile din țară. Credincioşii din parohie au vizitat în primăvară mănăstirile din Munții Apuseni și județul Sălaj, iar de această dată, în 25 iulie, s-au...

Seară de pricesne la Gherla, în prima zi a Postului Sfintei Mării

Seară de pricesne la Gherla, în prima zi a Postului Sfintei Mării

Începând de vineri, 31 iulie 2015, Biserica Ortodoxă va intra în Postul Adormirii Maicii Domnului. La nivelul Municipiului Gherla, intrarea în Postul Maicii Domnului va fi marcată, în mod deosebit, la Biserica cu hramul „Sfântul Nicolae”, unde va avea loc sâmbătă, 1...