Tineri clujeni și bistrițeni au discutat la Maieru despre siguranța pe internet și importanța lecturii

de | iul. 11, 2019

Zeci de tineri din două parohii ale Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, respectiv parohia Maieru, jud. Bistrița-Năsăud și parohia Negreni, jud. Cluj, au participat în perioada 07- 11 iulie 2019 la o tabără de vară, organizată la Centrul Catehetic „Sfântul Arhidiacon Ștefan” din Maieru.

Tinerii au avut parte de un program de rugăciune, cateheze, drumeții, dar și seminarii pe diferite teme de actualitate. Diverși invitați, printre care subcomisar de poliție, Ramona Sangeorzan, de la Inspectoratul Județean de Poliție al Județului Bistrița-Năsăud și părintele Ioan Pintea, directorul Bibliotecii Județene „George Coșbuc” din Bistrița, au abordat subiecte precum: siguranța pe internet, răspunderea penală și contravențională, importanța lecturii în viața tânărului și discernământul tânărului în viața duhovnicească.

Joi, 11 iulie a.c., în ultima zi de tabără, tinerii au participat la Sfânta Liturghie săvârșită de preoții Radu Mureșan și Ioan Lăpuște din parohia Maieru, împreună cu părintele Marian Văcariu de la parohia Negreni, unde s-au spovedit și împărtășit.

Tabăra de vară a fost organizată de parohia Maieru, cu sprijinul Primăriei, a Liceului Tehnologic „Liviu Rebreanu” din localitate și a Ocolului Silvic, în parteneriat cu parohia Negreni.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Colaborarea Biserică – Școală, pusă în practică la Jucu

Colaborarea Biserică – Școală, pusă în practică la Jucu

Părinții Cercului Preoțesc Jucu s-au întâlnit cu profesorul care predă religia la Școala „Gheorghe Barițiu” din Jucu, domnul Aldea Cosmin. Perioada prepascală este una foarte potrivită pentru a-i angrena pe elevi în activitățile Bisericii, prin participarea la...

Ședință administrativă la Protopopiatul Ortodox din Dej

Ședință administrativă la Protopopiatul Ortodox din Dej

Joi, 14 februarie 2019, începând cu ora 10:00, în Sala Protopop Teofil Herineanu a avut loc ședința lunară a preoților din cadrul Protopopiatului Ortodox Român Dej. În prima parte a ședinței domnul profesor Mircea Gheorghe Abrudan, Cercetător științific al...