Tinerii din Dâmbul Rotund, atenți în Postul Mare la nevoile aproapelui

de | apr. 27, 2016

În Săptămâna Mare a acestui post, grupul de tineret al Parohiei Ortodoxe ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din cartierul clujean Dâmbul Rotund desfășoară un proiect destinat slujirii aproapelui. În acest sens tinerii, împreună cu preotul lor, vizitează credincioșii bolnavi și pe cei singuri din parohie, pentru a le oferi sprijin material, constând în alimente și sume de bani, medicamente sau alte lucruri necesare acestora. Numit ,,Dăruind vei dobândi” proiectul inițiat de tinerii parohiei a început încă din prima săptămână a Postului Mare. Astfel, la întâlnirile din cele 6 săptămâni de post activitățile catehetice au fost dublate de ateliere de creație.

Alături de preotul coordonator al grupului și ajutați de doamna Daniela Mureșan, cadru didactic și credincioasă a parohiei, cei 20 de tineri au confecționat lucruri specifice perioadei pascale. În Duminica Floriilor, lucrurile confecționate de tineri au fost expuse la biserica parohială și oferite credincioșilor participanți la Sfânta Liturghie în schimbul cărora aceștia au oferit sume de bani. Astfel s-a constituit un fond material consistent din care tinerii au cumpărat cele necesare ajutorării mai multor semeni din parohie, oameni bolnavi, bătrâni și singuri dar și copii orfani.

,,Am gândit acest proiect filantropic cu tinerii noștri încă de la începutul Postului. Atunci, în prima Săptămână din post, la întâlnirea catehetică săptămânală, vorbind despre post ne-am propus ca până de Sfintele Paști să urmăm îndemnul Mântuitorului la milostenie și să ne oferim ajutorul nostru celor din jur. Au trecut săptămânile și după multă muncă suntem pe punctul de a încheia cu folos demersul nostru. În aceste zile împreună cu tinerii din grup vizităm persoanele și familiile cu diverse probleme aflate în evidența parohiei noastre și le oferim ajutorul nostru material, dar și spiritual”, a transmis pentru radio Renașterea pr. Alexandru Ciui.

„Știm câtă bucurie are omul bolnav sau omul singur sau copilul orfan atunci când preotul îi cercetează. Bucuria este cu atât mai mare atunci când preotul este însoțit de tineri în aceste vizite pentru că omului singur sau copilului orfan, cel puțin pentru câteva momente i se alungă singurătatea văzându-se înconjurat de semeni, iar cel bolnav de asemenea își recapătă speranța la trăirea unor zile mai bune. Iar dacă ne referim la tineri, și ei primesc adevărate lecții de viață de la persoanele vizitate. Întrucât este prima activitate de acest fel în parohia noastră, constatăm că este benefică și pentru unii și pentru alții  și de aceea ne propunem ca măcar în fiecare din cele patru posturi de peste an să împlinim câte un proiect de acest fel”, a mai spus părintele Ciui.

Grupul parohial de tineret ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” este format din 25 de tineri cu vârsta cuprinsă între 15 și 30 de ani, coordonați de părintele Alexandru Ciui. Întâlnirea grupului are loc o dată pe săptămână, în fiecare zi de marți de la ora 19:00. Activitățile catehetice, atelierele de creație, serile de film, precum și alte activități se desfășoară în biserica parohială cu hramul ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril”, de pe strada Corneliu Coposu, dar și în spațiul destinat pentru tineri din apropierea bisericii, care se dorește a fi în viitorul apropiat un centru catehetic.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Maica Domnului, exemplu de discreție duhovnicească și de tăcere

Maica Domnului, exemplu de discreție duhovnicească și de tăcere

Credincioșii parohiei „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Apahida, protopopiatul Cluj I, au luat parte duminică, 16 august, la Taina Sfântului Maslu, săvârșită în sobor de preoți, în frunte cu părintele protopop Dan Hognogi. În cuvântul de învățătură, părintele...

Un monument al eroilor, sfințit în parohia clujeană Răscruci

Un monument al eroilor, sfințit în parohia clujeană Răscruci

Un monument ridicat în memoria eroilor căzuți în cele două Războaie Mondiale a fost sfințit duminică, 16 august, în parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Răscruci, protopopiatul Cluj II. Slujba a fost oficiată de părintele paroh Ioan Câmpean imediat după Sfânta...

Concurs de bătut toaca la parohia Mociu I

Concurs de bătut toaca la parohia Mociu I

La parohia Mociu I, precum și în toate parohiile din Arhiepiscopia Clujului, în perioada postului Sfintei Mării, s-a oficiat slujba paraclisul Maicii Domnului și au fost ținute cateheze despre cele 9 porunci bisericești. Credincioșii ce au luat parte la sfintele...