Tinerii din Dâmbul Rotund, atenți în Postul Mare la nevoile aproapelui

de | apr. 27, 2016 | Activități parohiale

În Săptămâna Mare a acestui post, grupul de tineret al Parohiei Ortodoxe ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din cartierul clujean Dâmbul Rotund desfășoară un proiect destinat slujirii aproapelui. În acest sens tinerii, împreună cu preotul lor, vizitează credincioșii bolnavi și pe cei singuri din parohie, pentru a le oferi sprijin material, constând în alimente și sume de bani, medicamente sau alte lucruri necesare acestora. Numit ,,Dăruind vei dobândi” proiectul inițiat de tinerii parohiei a început încă din prima săptămână a Postului Mare. Astfel, la întâlnirile din cele 6 săptămâni de post activitățile catehetice au fost dublate de ateliere de creație.

Alături de preotul coordonator al grupului și ajutați de doamna Daniela Mureșan, cadru didactic și credincioasă a parohiei, cei 20 de tineri au confecționat lucruri specifice perioadei pascale. În Duminica Floriilor, lucrurile confecționate de tineri au fost expuse la biserica parohială și oferite credincioșilor participanți la Sfânta Liturghie în schimbul cărora aceștia au oferit sume de bani. Astfel s-a constituit un fond material consistent din care tinerii au cumpărat cele necesare ajutorării mai multor semeni din parohie, oameni bolnavi, bătrâni și singuri dar și copii orfani.

,,Am gândit acest proiect filantropic cu tinerii noștri încă de la începutul Postului. Atunci, în prima Săptămână din post, la întâlnirea catehetică săptămânală, vorbind despre post ne-am propus ca până de Sfintele Paști să urmăm îndemnul Mântuitorului la milostenie și să ne oferim ajutorul nostru celor din jur. Au trecut săptămânile și după multă muncă suntem pe punctul de a încheia cu folos demersul nostru. În aceste zile împreună cu tinerii din grup vizităm persoanele și familiile cu diverse probleme aflate în evidența parohiei noastre și le oferim ajutorul nostru material, dar și spiritual”, a transmis pentru radio Renașterea pr. Alexandru Ciui.

„Știm câtă bucurie are omul bolnav sau omul singur sau copilul orfan atunci când preotul îi cercetează. Bucuria este cu atât mai mare atunci când preotul este însoțit de tineri în aceste vizite pentru că omului singur sau copilului orfan, cel puțin pentru câteva momente i se alungă singurătatea văzându-se înconjurat de semeni, iar cel bolnav de asemenea își recapătă speranța la trăirea unor zile mai bune. Iar dacă ne referim la tineri, și ei primesc adevărate lecții de viață de la persoanele vizitate. Întrucât este prima activitate de acest fel în parohia noastră, constatăm că este benefică și pentru unii și pentru alții  și de aceea ne propunem ca măcar în fiecare din cele patru posturi de peste an să împlinim câte un proiect de acest fel”, a mai spus părintele Ciui.

Grupul parohial de tineret ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” este format din 25 de tineri cu vârsta cuprinsă între 15 și 30 de ani, coordonați de părintele Alexandru Ciui. Întâlnirea grupului are loc o dată pe săptămână, în fiecare zi de marți de la ora 19:00. Activitățile catehetice, atelierele de creație, serile de film, precum și alte activități se desfășoară în biserica parohială cu hramul ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril”, de pe strada Corneliu Coposu, dar și în spațiul destinat pentru tineri din apropierea bisericii, care se dorește a fi în viitorul apropiat un centru catehetic.

Ultimele articole

Primele spectacole ale lunii octombrie la Teatrului „Puck”

Primele spectacole ale lunii octombrie la Teatrului „Puck”

Artiștii Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca vor prezenta la finalul săptămânii două spectacole cu magie, aventuri și învățăminte de viață. Este vorba de „Palkó és Panna”/„Palkó si Panna” (sâmbătă, 1 octombrie, de la ora 11) și de „Croitorașul cel isteț”...

Părintele protopop Gavril Relea, comemorat la Iclod

Părintele protopop Gavril Relea, comemorat la Iclod

Duminică, 24 noiembrie 2019, în Parohia „Sfântul Ierarh Nicolae” din Iclod, protopopiatul Gherla, a fost comemorat parintele Gavril Relea, cel care a păstorit această comunitate vreme de șapte ani, în perioada  1 septembrie 1970 - 30 iunie 1977. Evenimentul a constat...

Creștini din Căianu-Mic, în pelerinaj la mănăstirile din Maramureș

Creștini din Căianu-Mic, în pelerinaj la mănăstirile din Maramureș

Un grup de 60 de credincioşi din Parohia Ortodoxă Căianu Mic, Protopopiatul Beclean, împreună cu preotul parohul Alexandru Gherghel, au participat sâmbătă, 23 noiembrie, la un  pelerinaj la mănăstirile din judeţul Maramureş. Pelerinii au vizitat mănăstirea de la...

Zi de sărbătoare, la Moara de pădure-Muntele Săcelului

Zi de sărbătoare, la Moara de pădure-Muntele Săcelului

Praznicul „Intrării în Biserică a Maicii Domnului”, sărbătorit în fiecare an pe 21 noiembrie, a fost un prilej de mare sărbătoare pentru  creștinii ortodocși din filia Moara de pădure-Muntele Săcelului, din comuna Băișoara, județul Cluj. Ca urmare a unui proiect de...