Tinerii din parohia Nepos și de la o școală din Bistrița au militat pentru sport, sănătate și prietenie

de | nov. 5, 2015

Luni, 2 noiembrie 2015, în sala polivalentă din Bistrița a avut loc o întâlnire între tinerii ortodocși ai parohiei Nepos, coordonați de preotul Vasile Rus și elevii școlii gimnaziale nr. 1 din Bistrița. Tinerii au jucat un meci de handbal amical, prin care au militat pentru sport, sănătate și prietenie, după îndemnul Sfântului Ioan Gură de Aur: „pe adevăratul prieten nici timpul, nici locul nu îl pot împiedica să iubească și să fie iubit”. Invitați de onoare la acest eveniment au fost Horațiu Pașca, antrenorul echipei de handbal C.S.M Bistrița și Geta Diniș-Vârtic, sportivul bistrițean care a scris istorie în handbalul european. Cei doi oameni de sport au legat de sufletele tinerilor un îndemn de a iubi cartea, sportul, sănătatea trupească și sufletească. Întâlnirea a avut loc în cadrul unui parteneriat pe care parohia Nepos îl are cu școala gimnazială nr.1 din Bistrița, prin implicarea domnilor profesori Elena Borș și Ion Aldică, a transmis pentru Radio Renașterea părintele Vasile Rus. Parteneriatul va continua în luna decembrie, când elevii școlii gimnaziale nr.1 din Bistrița vor participa la un concert de colinde la Nepos.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Misiunea creștin-ortodoxă față de cultele neoprotestante

Misiunea creștin-ortodoxă față de cultele neoprotestante

Cercul pastoral al preoților din zona Becleanului a avut loc duminică, 5 iulie 2015. Întrunirea s-a desfășurat la biserica parohiei Cristeștii Ciceului din protopopiatul Beclean, păstorită de părintele Valerian Vaida. Cu acest prilej, de la ora 16.00, preoții au...

Competiții sportive, în trei parohii năsăudene

Competiții sportive, în trei parohii năsăudene

Pe durata vacanței de vară, tinerii din parohiile năsăudene Nepos, Telcișor și Ilva Mică, ce fac parte din Asociaţia Tinerilor Creştini Ortodocşi „Sfinții Martiri Năsăudeni”, participă la competiții sportive. Prima întâlnire a avut loc duminică, 5 iulie 2015, în sala...

Credincioși clujeni, în pelerinaj la mănăstirile din Maramureș

Credincioși clujeni, în pelerinaj la mănăstirile din Maramureș

Credincioșii parohiei „Sfântul Apostol și Evanghelist Marcu” din localitatea clujeană Florești, însoțiți de părintele paroh Dănuț Gorgan, au fost la sfârșitul acestei săptămâni într-un pelerinaj la mănăstirile din Maramureș. Sâmbătă dimineața, după ce au luat parte la...