Academician, avocat, critic literar, eseist, estet, filosof, pedagog, politician și scriitor român, cel de-al 23-lea prim-ministru al României între 1912 și 1914, ministru de interne, membru fondator al Academiei Române, personalitate remarcabilă a României sfârșitului secolului al XIX-lea și începutului secolului XX. Astăzi vom vorbi despre Titu Maiorescu.
S-a născut la Craiova, la 15 februarie 1840. Mama lui Titu Maiorescu, n. Maria Popazu, este sora cărturarului episcop al Caransebeşului, Ioan Popazu. Tatăl său, Ioan Maiorescu, fiu de ţăran transilvănean din Bucerdea Grânoasă, se numea de fapt Trifu, dar îşi luase numele de Maiorescu pentru a sublinia înrudirea cu Petru Maior.
Între 1846 şi 1848 Titu Maiorescu a fost elev al şcolii primare din Craiova. Între 1850 și 1951 a absolvit școala primară și s-a înscris la gimnaziul românesc din Șcheii Brașovului, acolo unde l-a cunoscut și pe Anton Pann. În anul 1851, întreaga familie Maiorescu se muta la Viena, acolo unde tatăl lui Titu era salariat la Ministerul de Justiție, iar în octombrie Titu Maiorescu a fost înscris în clasa I la Gimnaziul Academic, anexă pentru externi a Academiei Tereziene. Peste o lună i se echivalează anul de gimnaziu și este trecut în clasa a II-a.
În această perioadă a început redactarea „Însemnărilor zilnice” (ţinut până în iulie 1917, în 42 de caiete aflate astăzi în fondul de manuscrise al Bibliotecii Academiei Române şi la Biblioteca Centrală de Stat din Bucureşti), pe care le va continua până la sfârşitul vieţii şi care constituie o preţioasă sursă de cunoaştere a omului Maiorescu. Însemnările ni-l prezintă încă din adolescenţă ca pe un caracter puternic, ambiţios şi iubitor de ordine, pasionat de cultură şi dornic să se afirme prin capacităţile sale intelectuale în faţa colegilor austrieci, care, provenind adesea din familii aristocratice, îl priveau de sus. Succesul pe care îl obţine în 1858 absolvind ca şef de promoţie Academia Tereziană reprezintă o încununare a eforturilor sale şi a voinţei de care dăduse dovadă.
Graba pe care a manifestat-o în obținerea diplomelor universitare (după numai un an de studii la Berlin obține doctoratul „magna cum laude“, după încă un an, licența în litere și filosofie la Sorbona și, după încă un an de studii universitare la Paris, licența în drept) nu afectează seriozitatea pregătirii sale academice; bazele culturii extrem de solide a lui Maiorescu s-au instaurat atunci.
Întors în țară la sfârșitul lui 1861, Titu Maiorescu este dornic să contribuie din toate puterile la înscrierea statului recent format în urma Unirii din 1859 pe făgașul unei vieți culturale și politice de nivel european. În acel moment în care totul era de făcut și în care era nevoie de energii proaspete și de oameni de cultură formați în școlile înalte ale apusului, Titu Maiorescu va cunoaște la vârsta tinereții o ascensiune vertiginoasă, greu sau aproape imposibil de conceput mai târziu: profesor universitar (la Iași) la 22 de ani, decan la 23 și rector la aceeași vârstă, academician (membru al Academiei Române) la 27 de ani, deputat la 30, ministru la 34 de ani. Dar această ascensiune n-a fost mereu lină și nici scutită de grele încercări, precum procesul care i-a fost intentat în urma calomniilor aduse de adversarii săi politici, care atrăseseră și suspendarea lui din toate funcțiile în 1864, până când verdictul de achitare din anul următor avea să dovedească netemeinicia acuzațiilor îndreptate împotriva lui.
Împreună cu prietenii său Iacob Negruzzi, Petre P. Carp, V. Pogor și Th. Rosetti, Maiorescu a contribuit la întemeierea Junimii. Titu Maiorescu reprezenta o nouă generație junimistă și venea cu o nouă concepție asupra vieții sociale și culturale românești. Un conservator adept al evoluției naturale, organice și foarte bine pregătite, un adversar al “formelor fără fond”, al căror rechizitoriu în face în articolul din 1868.
Titu Maiorescu a murit în anul 1917, fiind înmormântat la Cimitirul Bellu din Bucureşti.
Surse:
Simion Mehedinți, Titu Maiorescu. Bucuresti, 1925.
www.istoria.md/articol/544/Titu_Maiorescu,_biografie
https://ro.wikipedia.org/wiki/Titu_Maiorescu
