Evanghelia zilei: Mc 11, 23 – 26
Zis-a Domnul către ucenicii Săi: aveţi credinţă în Dumnezeu, căci adevărat vă spun vouă că cel ce va zice muntelui acestuia, ridică-te şi te aruncă în mare şi nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ce va zice se va face, orice va zice el se va face. De aceea vă spun vouă: toate câte cereţi când vă rugaţi, să credeţi că le veţi lua, şi le veţi avea. Iar când staţi de vă rugaţi, iertaţi orice aveţi împotriva cuiva, puntru ca şi Tatăl vostru cel din ceruri să vă ierte vouă greşelile voastre; iar dacă voi nu veţi ierta, nici Tatăl vostru cel din ceruri nu vă va ierta vouă greşelile voastre.
„Toate câte cereţi, să credeţi că le-aţi şi primit”
Pentru ca rugăciunea noastră să fie rodnică, trebuie neapărat ca cel care se roagă să creadă cu fermitate, din toată inima sa, că a obţinut deja de la Dumnezeu ceea ce i-a cerut înainte, după cuvântul Domnului Hristos cuprins în această pericopă biblică:
„Toate câte cereţi, rugându-vă, să credeţi că le-aţi primit şi le veţi avea.” (Mc 11, 24).
Citim în Patericul sinaitic:
„Avva Xoie Tebanul a venit odată la Muntele Sinai. Şi când a plecat de acolo, l-a întâmpinat un frate care suspinând a zis: «Suntem necăjiţi, avvo, pentru neploare.». Îi zice lui bătrânul: «Şi pentru ce nu vă rugaţi şi imploraţi pe Dumnezeu?». Îi zice lui fratele: «Ne rugăm şi facem litanii şi nu plouă.». Îi zice lui bătrânul: «Sigur nu vă rugaţi intens. Vrei să cunoşti că aşa este?». Şi şi-a întins mâinile la cer în rugăciune şi îndată a plouat. Iar văzând fratele s-a înspăimântat şi căzând cu faţa la pământ, s-a închinat lui, dar bătrânul a fugit căci nu vroia să fie slăvit de fraţi.”.[1]
Totuşi pentru ca rugăciunea noastră să fie ascultată de Dumnezeu trebuie să îndeplinească anumite condiţii. Sfântul Ioan Scărarul, în Scara raiului, făcând referire la cuvântul Domnului Hristos: „Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide. Că oricine cere ia, cel care caută află şi celui ce bate i se va deschide”, ne îndeamnă:
„Cereţi, dar cu lacrimi, căutaţi, dar prin ascultare şi bateţi, dar cu îndelungă răbdare, căci acela care cere astfel primeşte, acela care caută astfel găseşte, iar celui care bate astfel i se va deschide.”.[2]
Obţinem adesea prin rugăciune ceea ce am cerut, mai ales când cererea noastră priveşte mântuirea sufletului. Când însă cererile noastre contravin învăţăturilor Evangheliei şi când aşteptăm să ne fie împlinite aceste cereri, nu facem altceva decât să-l constrângem pe Dumnezeu, să-l facem pe Dumnezeu împreună-lucrător păcatelor noastre, să căutăm să-L atragem în iubirea noastră de păcat. Motivul pentru care multe din rugăciunile noastre nu sunt ascultate de către Domnul este că nu sunt „după voia Lui”. Condiţia împlinirii cererilor noastre este ca acestea să fie „după voia lui Dumnezeu”. Am putea numi aceasta drept regulă: cere ce-i după voia lui Dumnezeu şi vei primi.
De fapt Domnul Hristos ne-a învăţat în rugăciunea Tatăl nostru să-i spunem lui Dumnezeu:
„Facă-se voia Ta.” (Mt 6, 10; Lc 11, 2).
Explicând acest cuvânt Evagrie Ponticul spunea:
„Nu te ruga să se facă voile tale, căci acestea nu se acopere întru totul cu voia lui Dumnezeu, ci roagă-te mai bine precum ai fost învăţat, zicând: «Facă-se voia Ta» în mine. Şi în tot lucrul aşa să-L rogi, ca să se facă voia Lui. Căci El voieşte ceea ce e bine şi folositor sufletului tău. Dar tu nu ceri totdeauna aceasta.”.[3]
Şi tot Evagrie Ponticul:
„Dacă doreşti să te rogi, nu face nimic din cele ce se împotrivesc rugăciunii, ca Dumnezeu, apropiindu-se, să călătorească împreună cu tine.”.[4]
Cardinalul Tomáš Špidlík, într-un studiu despre Marii mistici ruşi, notează următoarele:
„După cum un om rău, când vine să ceară ceva de la un om bun, blând şi smerit, pentru a reuşi mai bine în cererea sa, caută să se asemene lui, aşa şi creştinul care urcă cu rugăciunea la Domnul, la Preacurata sa Maică, la îngeri sau la sfinţi, pentru a reuşi în rugăciunea lui, trebuie să se facă asemenea, pe cât se poate, Domnului însuşi, Preacuratei Sale Maici sau îngerilor şi sfinţilor. Iată secretul prin care rugăciunile noastre pot să aibă intrare şi să fie rapid auzite.”.[5]
Părintele Dumitru Stăniloae în comentariile sale la Cuviosul Isaia Pustnicul (Filocalia, volumul al XII-lea) ne îndeamnă:
„Să nu credem că Dumnezeu nu aude rugăciunea noastră, când îi cerem ceva şi nu ne împlineşte. El ne aude totdeauna, căci nu e departe de noi, dar noi socotim că nu ne aude, pentru că nu vrem să-L auzim.”.[6]
Un alt motiv pentru care rugăciunile noastre nu sunt auzite întotdeauna este că ne rugăm prea puţin – cu alte cuvinte: nu avem stăruinţă în rugăciune. Celui ce se roagă puţin i se dă acest sfat:
„Nu te mâhni dacă nu primeşti îndată de la Dumnezeu ceea ce ceri. Căci El vrea să-ţi facă şi mai mult bine lăsându-te să stărui lângă El în rugăciune. Fiindcă ce e mai presus decât a vorbi cu Dumnezeu?”[7]
În fine, o altă condiţie a împlinirii rugăciunii, cuprinsă şi în această pericopă biblică, este şi iertarea greşelilor aproapelui nostru. Sfântul Maxim Mărturisitorul, în Cuvânt ascetic, cuprins în Filocalia volumul al II-lea, ne îndeamnă:
„Să ne iubim aşadar unii pe alţii şi vom fi iubiţi de Dumnezeu. Să fim cu îndelungă răbdare întreolaltă şi va fi şi El cu îndelungă răbdare faţă de păcatele noastre. Să nu răsplătim răul cu rău şi nu vom primi după păcatele noastre. Căci iertarea greşalelor noastre o aflăm în iertarea fraţilor. Iar mila lui Dumnezeu e ascunsă în milostivirea noastră faţă de aproapele. De aceea a zis Domnul: «Iertaţi şi vi se va ierta vouă». Şi iarăşi: «De veţi ierta oamenilor greşalele lor şi Tatăl vostru cel din ceruri vă va ierta vouă greşalele voastre». Sau: «Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui.».”.[8]
Un alt cuvânt, mai aproape zilelor noastre:
„Scrie-ţi duşmănia pe apă.”.[9]
Simplu, dar foarte profund, căci nimeni niciodată nu a reuşit să scrie pe apă.
[1] Dimitrios G. Tsamis, Patericul sinaitic, p. 170.
[2] Sfântul Ioan Scărarul, Scara Raiului, Cuv. XXVIII, p. 505.
[3] Evagrie Ponticul, Cuvânt despre rugăciune, 31, în Filocalia 1, p. 108.
[4] Ibidem, p. 113.
[5] TomÁŠ ŠpidlÍk, Marii mistici ruşi, trad. NICOLAE D. NECULA, Ed. Episcopiei Dunării de Jos, Galaţi, 1997, p. 282.
[6] Nota 78 a Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae la Cuviosul Isaia Pustnicul, Douăzeci şi nouă de cuvinte, Cuv. IV, în Filocalia 12, p. 59.
[7] TomÁŠ ŠpidlÍk, Marii mistici ruşi, p. 282.
[8] Sfântul Maxim Mărturisitorul, Cuvânt ascetic, 42, în Filocalia 2, trad. de Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Ed. Harisma, Bucureşti, 1991, p. 57.
[9] Arhim. Heruvim Karambelas, Părinţi duhovniceşti contemporani de la Sfântul Munte Athos, vol 1, Atanasie de la Grigoriu, p. 53.
