Tone de alimente, adunate de elevii seminariști clujeni, în campania „Darul tău aduce lumină”

de | apr. 28, 2021 | Actualitatea religioasă, Societate

Elevii Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca, alături de profesori și părinți, au adunat tone de alimente și produse de igienă, într-o campanie umanitară, menită să sprijine, de Învierea Domnului, persoanele nevoiașe. Desfășurată în ultimele trei săptămâni și intitulată „Darul tău aduce lumină”, acțiunea a mobilizat cei peste 900 de elevi, iar pachetele care sunt pregătite în aceste zile vor ajunge înainte de Paști la familiile cu mulți copii, la persoanele vârsnice sau la cele din centrele sociale.

Tone de alimente, adunate de elevii seminariști clujeni, în campania „Darul tău aduce lumină”

„În fiecare an am desfășurat campanii umanitare, iar țintele noastre erau, deobicei, cazurile sociale pe care noi le aveam în școală. De data aceasta ne-am gândit să implicăm întreaga comunitate școlară, vorbim de aproape 930 de copii, iar în spatele lor sunt părinții și familiile. Am hotărât să facem un pas spre persoanele care în această perioadă nu se bucură la fel de mult cum ne bucurăm noi de Sfintele Sărbători, pentru că au foarte multe lipsuri. Și, cu precădere, lipsuri alimentare. De aceea, am considerat că e nevoie de implicarea noastră”, a precizat directorul Seminarului Teologic din Cluj-Napoca, preotul lect. univ. dr. Liviu Vidican-Manci.

Potrivit acestuia, proiectul intitulat „Darul tău aduce lumină” este o legătură între Lumina Pascală și lumina pe care o poate genera un dar făcut unei persoane care nu se așteaptă la acel cadou.

Tone de alimente, adunate de elevii seminariști clujeni, în campania „Darul tău aduce lumină”

Astfel, beneficiarii campaniei sunt persoanele în vârstă din categorii vulnerabile, cele care au nevoie de asistență socială și familiile cu mai mulți copii, aflate în evidențele instituției școlare, prin intermediul preoților din parohiile clujene.

Tone de alimente, adunate de elevii seminariști clujeni, în campania „Darul tău aduce lumină”

„Surpriza extraordinară a fost că în mai puțin de trei săptămâni s-au adunat câteva tone de alimente de bază: ulei, făină de grâu și mălai, legume și conserve. Mai mult decât atât, ne-am dorit să-i implicăm și pe părinți, care, în regim de voluntariat, au pregătit pachetele cu alimente. Nu ne-am concentrat doar pe alimente, am hotărât că este important să oferim și produse de ingienă personală, detergenți și tot ce este nevoie într-o casă”, a adăugat directorul instituției, care, datorită succesului campaniei umanitare, dorește, pe viitor, ca la Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca să se formeze „cultura unei bănci de alimente pernanente, de care să beneficieze căminele de bătrâni și centrele de asistență socială”.

Tone de alimente, adunate de elevii seminariști clujeni, în campania „Darul tău aduce lumină”

Zeci de elevi și părinți pregătesc în aceste zile pachetele care urmează să ajungă la beneficiari. Miruna Crișan, elevă în clasa a 6-a B spune plină de emoție că îi place să ajute. „Așa mă simt utilă, am mai donat haine sau jucării. O să mă implic și în alte acțiuni  pentru că e foarte important să facem fapte bune. Dacă nu suntem alături de cei sărmani, ei nu ar putea trăi”, este de părere Miruna.

Tone de alimente, adunate de elevii seminariști clujeni, în campania „Darul tău aduce lumină”

Mobilizarea în cadrul campaniei a fost una fără precedent. „Această perioadă de pandemie ne-a făcut să realizăm că este important să fim aproape, nu doar la bine, ci mai ales la greu”, mărturișeste profesoara de limba română, Ramona Burcă, ce este și mama unui elev care învață la această școală.

„Toate forțele s-au mobilizat. Ne-am gândit, ținând seama și de contextul dificil al pandemiei în care multe familii au greutăți în a asigura traiul zilnic, mai cu seamă în perioada Sărbătorilor Pascale,  când ne dorim cu toții să punem pe masă bunătăți, că e momentul să ne arătăm solidaritatea față de oamenii care au nevoie. Așa că am considerat că este datoria noastră să intervenim pentru a-i sprijini”.

Tone de alimente, adunate de elevii seminariști clujeni, în campania „Darul tău aduce lumină”

Comunitatea Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca se implică anual în astfel de acțiuni umanitare, încercând să fie un exemplu în societatea clujeană, arătând că binele începe cu noi.


Andreea Pâgleșan; Grigore Sâmboan
Foto: Dan Văscu
 

 

Ultimele articole

Nașterea lui Iisus Hristos (Pr. Stelian Tofană) P2

Nașterea lui Iisus Hristos (Pr. Stelian Tofană) P2

Programul de aprofundare a învățăturii biblice „Să învățăm și să citim împreună Sfânta Scriptură” susținut de Pr. Prof. Univ. Dr. Stelian Tofană este difuzat la Radio Renașterea în fiecare zi de marți de la ora 19.00.

Te Deum în biserici de Ziua Naţională a României

Te Deum în biserici de Ziua Naţională a României

Biroul de presă al Patriarhiei Române transmite un detalii privind celebrarea Zilei Naționale în bisericile ortodoxe. Comunicatul de presă: Te Deum în bisericile ortodoxe de Ziua Naţională a României De Ziua Naţională a României, miercuri, 1 decembrie 2021, după...