Filonul de aur al spiritualităţii ortodoxe îl constituie tradiţia isihastă, un curent care prinde contur, ca metodă, în secolul IV, ia amploare şi primeşte o argumentare dogmatică solidă în veacul XIV, la Muntele Athos, şi apoi se manifestă mai deplin în decursul unor perioade istorice, cum ar fi secolele XVI în Rusia, XVII în Pocuţia, XVIII în Ţările Române, secolul XIX din nou în Rusia, iar în secolul XX în mai multe locuri, printre care şi România.
Un moment de vârf al mişcării isihaste îl reprezintă secolul XIV, când Sf. Grigorie Palama, în faţa contestatarilor, argumentează teologic posibilitatea trăirii isihaste şi a vederii luminii necreate. Scrierile Părinţilor isihaşti sunt cuprinse în Filocalia, o carte de căpătâi pentru monahismul ortodox. Generaţii întregi de monahi şi credincioşi mireni s-au hrănit duhovniceşte din aceste scrieri. În veacul XVI, Sf. Nil Sorski creează în Rusia o mişcare monahală de inspiraţie isihastă. În veacul XVIII, protagonistul principal al unei reînnoiri ihihaste, desfăşurate în Ţările Române, a fost Cuviosul Paisie Velicikovski. Sub oblăduirea sa duhovnicească au trăit peste 1000 de monahi care au întărit monahismul ortodox în cursul secolului XIX, cu iradieri până în secolul XX.
Vorbim în această emisiune despre tradiţia isihastă şi, în mod particular, despre Sf. Nil Sorski, prăznuit de Biserică pe 7 mai. Opinii avizate despre isihasm va împărtăşi Mitropolitul Serafim Joantă.
