Tradițiile de Crăciun din zona de munte a județului Cluj, promovate în rândul tinerilor

de | dec. 22, 2022

Centrul Județean Pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local al comunei Mărișel și Asociația culturală „Mărișana”, derulează în perioada Crăciunului un proiect cultural amplu, intitulat „Conacul de la Mărișel”, dedicat promovării tradițiilor și obiceiurilor de iarnă din zona de munte a județului în rândul tinerilor.

În judeţul Cluj, în zona de munte, la Mărișel, dar și în alte sate din zonă, se mai păstrează „colindatul de ceată bărbătească”, inclus în anul 2014 în Patrimoniul Cultural Imaterial UNESCO. Este singurul obicei românesc din perioada sărbătorilor de iarnă înscris pe această listă. Obiceiul a fost reconstituit de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, care a realizat un film documentar-etnografic, cu implicarea Grupului tradițional „Mărișana” din Mărișel, a autorităților locale și a parohiei ortodoxe. Astfel, prin proiectul „Conacul de la Mărișel” se dorește revitalizarea obiceiului și transmiterea acestuia către tânăra generație, pentru a deveni cât mai cunoscut și apreciat.

Evenimente de revitalizare și promovare a acestor obiceiuri vor avea loc luni, 26 decembrie, dar și miercuri, 28 decembrie a.c.

Luni, în a doua zi de Crăciun, de la ora 12:30, la Căminul Cultural din Mărișel, participă toți copiii din localitate, care vor îmbrăca straiele tradiționale, dar și tinerii, care vor prezenta obiceiul „junii satului”. Aceștia vor colinda și va fi revitalizat obiceiul „conacului”, cu participarea adulților și veteranilor din localitate. Totodată, pentru desfășurarea obiceiului „conacului”, va fi prezent un grup de instrumentiști din zonă, format din tineri și veterani. Denumirea de „conac”, foarte veche, provine de la faptul că jocul de Crăciun se făcea la casa unor gospodari mai înstăriţi, în şură, pentru că, mai demult, nu exista cămin cultural. Acel spaţiu de care era nevoie nu se găsea oriunde, ci doar la casa unui sătean mai avut, la o casă mare, ceva asemănător unui conac boieresc. De aici se crede că vine această denumire a jocului satului la Mărișel, explică etnomuzicologul clujean Mircea Cîmpeanu.

Miercuri, 28 decembrie 2022, obiceiul va fi promovat pe Pârtia de la Mărișel. De la ora 15:00, Grupul de colindători „Mărișana” și „Ceata junilor” de la Mărișel, alături de localnici, vor prezenta obiceiurile „colindatul junilor” și „conacul”, în fața turiștilor prezenți.

La Mărișel, cetele de colindători, alcătuite din câte opt-zece tineri, se formează la începutul  Postului Crăciunului, în fiecare cătun în parte. Tot atunci, fiecare ceată îşi alege un conducător numit taroste. Acesta este ales după mai multe criterii, printre care experiența și abilitățile de lider. Tarostele are rolul de a veghea la buna comportare a tinerilor din ceată, pe toată perioada sărbătorilor, de a organiza repetiţiile pentru colinde, să vorbească în numele cetei, să „grăiască” sau să „alduiască” colacul și să organizeze jocul. Pe lângă grăitor, se alege și o persoană denumită  cal, care poartă în desagi produsele primite, ca cinste, de la gazdele colindate. În ajunul Crăciunului, se îmbracă în port popular, iar după amiază, junii se adună la casa conacului, unde se întâlnesc cu tarostele, calul şi muzicanţii. „Conacul” se organizează în a treia şi a patra zi de Crăciun şi aici participă toţi sătenii care au primit junii.

De la casa conacului, în sănii trase de cai,  junii merg, pentru început, la biserică, unde sunt aşteptaţi de preot, care  rostește o rugăciune şi de la care primesc binecuvântarea de a colinda satul. La final, colindă în biserică, apoi trec pe la casa preotului, unde prezintă tot ceremonialul pentru prima oară. Apoi, junii, însoțiți de muzicanți, încep colindatul și merg de la o casă la alta, pe jos. Umblă toată noaptea, și fiecare ceată de juni își alege un anumit traseu. Ceremonialul junilor cuprinde salutul tarostelui, corinda de intrare, corinda mesei, corinda fetei, tărostitul cinstei, jocul gazdei, corinda uşii şi invitaţia la conac.

FOTO: Centrul Județean Pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Cultură
Alegeri la Academia Română

Alegeri la Academia Română

Adunarea Generală a Academiei Române, întrunită în sesiunea din 20 martie 2024, a decis, prin vot secret, alegerea unui număr de trei membri corespondenți și cinci membri de onoare. Membri corespondenți aleși sunt: Gerard Jităreanu - Secția de științe agricole și...

A VII-a ediție a Festivalului de Flaut FlaDoFest

A VII-a ediție a Festivalului de Flaut FlaDoFest

Cea de-a VII-a ediție a Festivalului de Flaut FlaDoFest, organizat de Fundația Educație pentru Libertate, Liceul Waldorf Cluj-Napoca și Asociația Flauto Dolce, va avea loc vineri, 22 martie, de la ora 16:00, la Liceul Waldorf Cluj-Napoca. Devenit tradiție, FlaDoFest...

Nominalizările la Premiile Gopo 2024

Nominalizările la Premiile Gopo 2024

Boss (r.Bogdan Mirică), Libertate (r. Tudor Giurgiu.), MMXX (r. Cristi Puiu), Nu aștepta prea mult de la sfârșitul lumii (r. Radu Jude) și Spre nord (r. Mihai Mincan) sunt filmele care intră oficial în cursa pentru trofeul Gopo la categoria Cel mai bun film de...