Tradiționala procesiune de Rusalii, la Cluj-Napoca

de | mai 30, 2015

Biserica Ortodoxă va prăznui duminică, 31 mai 2015, Pogorârea Sfântului Duh, sau Rusaliile. Sărbătorii i se mai spune și Cincizecime, pentru că a avut loc la cincizeci de zile după Învierea Domnului. Praznicul Rusaliilor are o mare însemnătate, deoarece în urma cuvântării ținute de Sfântul Apostol Petru în aceasta zi, s-au convertit la credința creștină peste 3.000 de oameni care au alcătuit astfel, prima  Biserica creștină. De aceea, duminica Pogorârii Sfântului Duh este socotită si ziua întemeierii Bisericii creştine.

De praznicul Pogorârii Sfântului Duh, Arhiepiscopia Clujului va organiza tradiționala procesiune de Rusalii. La Catedrala Mitropolitană, sărbătoarea va începe dimineața cu oficierea Sfintei Liturghii de către Înaltpresfițitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului. În după-masa zilei, de la ora 17:00, clujenii vor putea participa la Vecernia speciala a praznicului, numită Vecernia plecării genunchilor, oficiată de Părintele Mitropolit și un sobor de preoți, pe platoul din fața catedralei clujene. La finalul slujbei, va avea loc procesiunea de Rusalii, la care vor participa întregul sobor, alături de credincioși. Aceasta se va desfașura pe traseul: Piața Avram Iancu- B-dul 21 Decembrie 1989- B-dul Eroilor- Catedrala Mitropolitană.

La finalul procesiunii vor fi rostite rugăciuni pentru mediul înconjurător.

Pentru buna desfăşurare a evenimentului, Primăria şi Poliţia vor lua măsuri de restricţionare a traficului în zona centrală a municipiului. De asemenea, efective de jandarmi vor asigura liniştea desfăşurării acestei manifestări religioase.

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Sfințirea capelei mortuare din Nădașu

Sfințirea capelei mortuare din Nădașu

În Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci, 8 septembrie 2024, zi în care este prăznuită și Nașterea Maicii Domnului, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul comunității...

Sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului, la Mănăstirea Nicula

Sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului, la Mănăstirea Nicula

La sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului, 8 septembrie 2024, mulțime de credincioși din întreagă țară a venit în pelerinaj la Mănăstirea Nicula din județul Cluj. Pelerinii s-au adunat pentru a se închina la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului și a participa la...