Trei ierahi la hramul Mănăstirii „Sfânta Maria Magdalena” de la Oarța de Sus, satul natal al Înaltpreasfinţitului Andrei

de | iul. 22, 2018

Mănăstirea „Sfânta Maria Magdalena” de la Oarța de Sus, satul natal al Înaltpreasfinţitului Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, și-a sărbătorit duminică, 22 iulie 2018, hramul.

Sfânta Liturghie  a început la ora 10:00 și a fost oficiată pe altarul de vară al așezământului monahal de Înaltpreasfinţia Sa, iar din sobor au făcut parte Preasfințitul Macarie, Episcopul ortodox al Europei de Nord, Preasfințitul Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, stareți și duhovnici ai mai multor mănăstiri, protopopi, preoți și diaconi. La slujbă au participat sute de credincioși, alături de oficialități locale și județene. Răspunsurile liturgice au fost date de un grup de studenți teologi ai Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, alături de corul bisericii din parohia Oarța de Sus.

În cadrul cuvântului de învățătură, pornind de la pericopa Evanghelică a zilei, Înmulțirea pâinilor,  IPS Mitropolit Andrei a vorbit despre importanța Sfintei Liturghii și pregătirea  credincioșilor pentru Împărtășanie.

La finalul Sfintei Liturghii a fost oficiat un Polihroniu pentru Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care și-a aniversat ziua de naștere.Totodată, Preasfințitul Macarie, Episcopul ortodox al Europei de Nord, i-a mulțumit Înalpreasfințitului Părinte Andrei pentru invitația de a fi prezent la hramul Mănăstirii „Sfânta Maria Magdalena”  și le-a vorbit credincioșilor despre exemplul de pocăință și de întoarcere la Dumnezeu pe care ni-l oferă viața Sfintei Maria Magdalena. La rândul său, Preasfințitul Timotei Sătmăreanul i-a îndemnat ca mereu să cerceteze biserica și mănăstirea închinată Sfintei Maria Magdalena. La final, mulțumiri a adresat și starețul mănăstirii, părintele Vasile Pimen, după care, toți cei prezenți la hram, au luat parte la o agapă, oferită de credincioșii parohiei Bicaz, sat vecin mănăstirii.

Înaltpreasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului este prezent în fiecare an la hramul Mănăstirii „Sfânta Maria Magdalena” de la Oarța de Sus, satul său natal. Locașul de cult a fost înființat în anul 2012, prin purtarea de grijă a Înaltpreasfinției Sale. Obştea de călugări este condusă de stareţul  Vasile Pimen, venit de la Mănăstirea „Sfânta Maria Skobţova” din Alba Iulia. Oarţa de Sus este un sat atestat documentar în anul 1391, iar prima mențiune a unei biserici în zonă este din 1723.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA