Trei ierarhi au săvârșit Sfânta Liturghie la Gherla, în ajunul Adormirii Maicii Domnului

de | aug. 14, 2022

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, împreună cu Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, și cu Preasfințitul Părinte Macarie de Glavinitsa, Episcopul-vicar al Mitropoliei de Ruse (Bulgaria), au săvârșit astăzi, 14 august 2022, în Duminica a 9-a după Rusalii, Înainte-prăznuirea Adormirii Maicii Domnului, Sfânta Liturghie la biserica „Sfântul Nicolae” din Gherla, locul de unde an de an pornesc credincioșii spre Mănăstirea Nicula, în tradiționalul pelerinaj „La Nicula, colo-n deal”.

Alături de ierarhi au slujit protopopul de Gherla, preotul Paul Isip, protosinghelul Grigorie Benea, starețul Mănăstirii „Sfinții 40 de Mucenici” – Memorial, Gherla, preoții parohiei, parohul Mircea Dinu Bidian, preotul slujitor Sorin Boțiș, alături de alți preoți invitați. În cadrul cuvântului de învățătură, pornind de la Evanghelia zilei, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a vorbit despre puterea credinței.

„E o realitate, credința noastră este slabă, este puțină. Și a ucenicilor a fost așa, de aceea, ne spune Evanghelistul Luca, apostolii au zis către Domnul: Sporește-ne credința! Și împreună cu Petru ne rugăm și noi: Doamne, sporește-ne credința, ca pe toate valurile învolburate din viața aceasta să putem merge până la liman. Pe toate le trecem cu ajutorul Domnului Iisus, la rugăciunile Preacuratei Sale Maici”, a arătat ierarhul.

Răspunsurile liturgice au fost date de corul parohiei, iar la chinonic a interpretat pricesne cunoscuta interpretă din zonă, Eugenia Marinescu.

La finalul slujbei, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei i-a hirotesit întru iconomi stavrofori pe preotii parohiei, parohul Mircea Dinu Bidian și preotul slujitor Sorin Boțiș, cu dreptul de a purta crucea pectorală.

Imediat după Sfânta Liturghie, ierarhii, alături de credincioși, au pornit spre Mănăstirea Nicula, în procesiunea condusă de către Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului. Alături de cei trei ierarhi participaă mii de pelerini, zeci de preoți din protopopiatele Arhiepiscopiei Clujului, autorități locale, județene și centrale din județele Cluj și Bistrița-Năsăud.

Foto credit: Darius Echim / Mitropolia Clujului

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Întâlnire cu Pr. Melchisedec de la Mănăstirea Essex

Întâlnire cu Pr. Melchisedec de la Mănăstirea Essex

Tinerii din ASCOR Cluj anunță că reiau întâlnirile cu persoane duhovniceşti şi oameni de seamă ai Ortodoxiei. O primă întâlnire cu Pr. Melchisedec de la Mănăstirea Essex din Anglia, va avea loc joi, 18 august 2016, la Biserica Studenţilor din Campusul studenţesc...

PS MACARIE: „Să duceți lumina de la Nicula și celor de acasă”

PS MACARIE: „Să duceți lumina de la Nicula și celor de acasă”

Preasfințitul Macarie, Episcopul Europei de Nord, i-a îndemnat pe zecile de mii de credincioși prezenți duminică seara la Mănăstirea Nicula, să fie lumină pentru ceilalți și model de creștini adevărați. „Am primit și în această noapte lumină din sfeșnicul de la...