Trei ierarhi și mii de credincioși au participat la Pelerinajul „La Nicula colo-n deal”

de | aug. 14, 2022

Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului de pe 15 august este importantă peste tot în lumea creștină, dar pentru transilvăneni are o profunzime aparte, mai ales datorită icoanei făcătoare de minuni de la Mănăstirea Nicula. Marele praznic al Adormirii Maicii Domnului este precedat și anul acesta de tradiționalul pelerinaj „La Nicula colo-n deal”, amintindu-ne de anul 1699, când icoana pictată de preotul ortodox Luca din Iclod și aflată în biserica din Nicula a lăcrimat vreme de trei săptămâni.

Procesiunea a început duminică, 14 august 2022, la ora 12:00, de la Biserica „Sfântul Nicolae” din parcul central al orașului Gherla, unde de dimineață soborul de ierarhi a săvârșit Sfânta Liturghie, și a continuat pe jos până la biserica de lemn – monument istoric din incinta Mănăstirii Nicula.

Procesiunea a fost condusă de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, alături de Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcop al Basarabiei de Sud, și de Preasfințitul Părinte Macarie de Glavinitsa, Episcop-vicar al Mitropoliei de Ruse, Bulgaria. Alături de cei trei ierarhi au fost prezenți mii de pelerini, zeci de preoți din protopopiatele Arhiepiscopiei Clujului, autorități locale, județene și centrale, din județele Cluj și Bistrița-Năsăud.

Drumul a durat aproximativ trei ore, iar pe parcurs pelerinii, mulți îmbrăcați în haine tradiționale, au cântat pricesne și s-au rugat Maicii Domului.

O primă oprire s-a făcut la Mănăstirea „Sfinții 40 de Mucenici” – Memorialul Gherla, unde ierahii și pelerinii s-au rugat pentru odihna veșnică a celor care au pătimit în închisorile comuniste. Pe traseu s-au făcut și alte opriri în fața bisericilor și a troițelor, unde au fost rostite ectenii, iar pelerinii au fifostîntâmpinați de localnici cu apă, cozonac și busuioc.

La intrarea pe poarta mănăstirii, ierarhii și pelerinii au fost întâmpinați, în sunet de clopot și cu Sfânta Evanghelie, de starețul așezământului monahal, arhimandritul Nicolae Moldovan, dar și de alți preoți veniți la hram. Pelerinajul „La Nicula colo-n deal” s-a încheiat cu înconjurarea bisericuței de lemn – monument istoric din incinta Mănăstirii Nicula, iar, la final, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a rostit un cuvânt duhovnicesc și le-a mulțumit tuturor pentru efortul lor de a parcurge și-n acest an, pe jos, drumul din Gherla până la Mănăstirea Nicula.

„Am sosit la casa Maicii Domnului de la Nicula, ne aflăm în fața bisericuței de lemn și am venit noi, toți, cu sufletul curat în fața Domnului Iisus Hristos și a Maicii Sfinte. Dorim ca această sărbătoare să fie cea mai frumoasă dintre toate. Bine ați venit! Vă îmbrățișăm și La mulți ani!”, a spuns ierarhul clujean.

În anul 2011, la inițiativa Părintelui Mitropolit Andrei, s-a desfășurat prima ediție a pelerinajului la care au participat mii de credincioși. De atunci, an de an, numărul participanților a crescut.

Autor: Grigore Sâmboan / Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Darius Echim / Mitropolia Clujului

 

 

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Sfințirea capelei mortuare din Suplai

Sfințirea capelei mortuare din Suplai

În Duminica a 25-a după Rusalii, 12 noiembrie 2023, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a binecuvântat comunitatea ortodoxă din Suplai, județul Bistrița-Năsăud, cu prilejul sfințirii capelei...

Hramul Parohiei „Sfântul Mina” din cartierul clujean Bună Ziua

Hramul Parohiei „Sfântul Mina” din cartierul clujean Bună Ziua

În ziua cinstirii Sfântului Mare Mucenic Mina, sâmbătă, 11 noiembrie 2023, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a slujit în Parohia „Sfântul Mina” din cartierul clujean...