Trei mii de credincioși, la pelerinajul pe jos „La Nicula colo-n deal”

de | aug. 14, 2016 | Actualitatea religioasă

Aproape trei mii de credincioși din Transilvania și din alte zone ale țării au luat parte în ajunul praznicului Adormirii Maicii Domnului la pelerinajul „La Nicula colon deal”, organizat de Arhiepiscopia Clujului și protopopiatul Gherla pentru al cincilea an consecutiv. Tineri și în vârstă, mulți îmbrăcați în costume populare, oamenii au străbătut peste șapte kilometri pe jos, cântând pricesne și rugându-se Maicii Domului Maicii Domnului pentru ajutor. Traseul parcurs a fost la fel ca anii anteriori, de la biserica „Sfântul Nicolae” din orașul Gherla până sus, la Mănăstirea Nicula.

Și anul acesta, alături de pelerini și de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, au fost Preasfințitul Macarie, Episcopul Europei de Nord și Preasfințitul Ignatie Mureșanul, Arhiereu Vicar al Episcopiei Spaniei și Portugaliei. De asemenea, zeci de preoți din mai multe protopopiate ale Arhiepiscopiei Clujului s-au alăturat miilor de credincioși. Ierarhii au fost întâmpinați în jurul orei 13:30 cu pâine și sare, așa cum este tradiția, la biserica „Sfântul Nicolae” din Gherla, unde a fost rostită o rugăciune de binecuvântare a călătoriei. Apoi cu toții, ierarhi, preoți și credincioși, dar și autorități locale și județene din Cluj și Bistrița-Năsăud, în sunet de toacă și cântând pricesne, au pornit spre mănăstirea Nicula.

Pe traseu s-au făcut mai multe opriri în fața bisericilor și a troițelor, unde au fost rostite ectenii, iar în satul Nicula, pelerinii au fost întâmpinați de localnici cu sticle de apă, pentru a le face drumul mai ușor. Totodată, femeile ieșite pe la porți le ofereau pelerinilor busuioc pentru a-l atinge, atunci când vor ajunge, de Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului. În momentul în care pelerinii au ajuns în apropierea mănăstirii, clopotele au început să bată și încă de la poarta așezământului monahal au fost întâmpinați de starețul așezământului monahal, arhimandritul Nicolae Moldovan, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Clujului, arhimandritul Dumitru Cobzaru, zeci de preoți și de zecile de mii de credincioși sosiți deja și care așteptau binecuvântările ierarhilor. Creștinii s-au ridicat în picioare în amfiteatrul natural ce are în centru biserica veche a mănăstirii și i-au primit într-o atmosferă de emoție și rugăciune pe toți pelerinii osteniți de drum.

Pelerinajul „La Nicula colo-n deal” s-a încheiat cu înconjurarea bisericuței de lemn a mănăstirii de către soborul de preoți și ierarhi, iar l-a final Înaltpreasfințitul Părinte Andrei l-a mulțumit tuturor pentru efortul lor de a parcurge și-n acest an, pe jos, drumul din Gherla și până la Maica Domnului.

„De mulți ani venim la hramul mănăstirii Nicula. Alții, poate că sunt pentru prima oară aici. Oricum, să fim încredințați că Maica Domnului, ne acoperă aici cu sfântul ei omofor. Această cunună de rugăciuni, a tuturor credincioșilor prezenți aici, cu siguranță Maica Domnului o prezintă înaintea Preaiubitului ei Fiu, în fața Tronului său. Să dea Dumnezeu ca acest praznic să fie plin de bucurie duhovnicească. Mulțumim mănăstirii, părintelui stareț, pentru că ne primesc cu dragoste pe noi toți și dorim să vă simțiți foarte bine la mănăstirea Nicula”, a spus Înaltpreasfințitul Andrei.

 

 

Ultimele articole

Ioan Podea, primul protopop ortodox român din America

Ioan Podea, primul protopop ortodox român din America

Protopopul Ioan Podea și criza de autoritate Inițiativa organizării parohiilor din America într-un protopopiat i-a aparținut, se pare, preotului Ioan Podea. Acesta, cu gândul peste Ocean, nu s-a adaptat la noua misiune din țară. La 14 martie 1912, a înaintat un...

Ioan Podea, primul protopop ortodox român din America

Preotul Ioan Podea, misionar în țara făgăduinței

La sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, febra emigrației a cuprins un număr însemnat de români din Transilvania. Odată ajunși în America, înțelegând destul de repede că șederea lor va fi mai lungă decât au sperat inițial, au început să se...

Valoarea morală a Sfintelor Taine

Valoarea morală a Sfintelor Taine

„Dacă trăim în Duhul, în Duhul să și umblăm!” Gal. 5, 25 Ediția de săptămâna aceasta a emisiunii „Cultură, morală, socieate”, vă propune un dialog pe tema valorii morale a Sfintelor Taine. În general, suntem obișnuiți să vorbim despre Sfintele Taine din perspectivă...

Școala de vară „Porolissum” în Episcopia Sălajului

Școala de vară „Porolissum” în Episcopia Sălajului

În Episcopia Sălajului se desfășoară în perioada 10-21 august 2015, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Petroniu, proiectul „Școala de vară Porolissum”.  Acest proiect, inițiat de episcopie  în parteneriat cu școala generală „Porolissum” din Zalău și Asociația...

Marele pelerinaj de la Mănăstirea Nicula – 2015

Marele pelerinaj de la Mănăstirea Nicula – 2015

  Mai mult de 35 000 de credincioși s-au închinat la Icoana Făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Nicula. Respectând tradiția, mulți dintre pelerini au ajuns pe jos „la Nicula colo-n deal”. Radio Renașterea vă oferă un fotoreportaj de la praznicul Adormirii...

O nouă mănăstire, în Arhiepiscopia Clujului

O nouă mănăstire, în Arhiepiscopia Clujului

Sute de oameni, majoritatea îmbrăcați în costume populare, au luat parte duminică, 16 august, la Cetatea Ciceului din localitatea bistrițeană Ciceu Corabia, la prima Liturghie săvârșită pe locul numit „Subcetate”, unde se va ridica mănăstirea „Petru Rareș Vodă”....