Radio RENAȘTEREA

 LIVE

Trei proiecte majore pentru sănătate și sprijin social, dezvoltate la Cluj și Apahida de Asociația Sfântul Nectarie

de | mai 7, 2026

Asociația Sfântul Nectarie Cluj anunță dezvoltarea a trei proiecte importante, cu finanțare europeană, dedicate îngrijirii paliative, sprijinului pentru persoanele cu dizabilități și incluziunii sociale a copiilor din comunități vulnerabile.

Primul dintre acestea vizează construirea Centrului de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie” în Cluj-Napoca, un proiect realizat prin Programul Sănătate 2021–2027, cu o investiție de 12,6 milioane de lei. Noul centru va dispune de 48 de paturi pentru îngrijiri paliative, urmând să ofere servicii moderne pentru pacienții cu afecțiuni cronice, într-un spațiu gândit în spiritul demnității, compasiunii și al sprijinului concret pentru cei aflați în suferință.

Trei proiecte majore pentru sănătate și sprijin social, dezvoltate la Cluj și Apahida de Asociația Sfântul Nectarie

În paralel, în Apahida va fi dezvoltat proiectul „RespiroApahida”, un centru de îngrijire și suport pentru persoanele cu dizabilități și pentru familiile acestora. Proiectul, în valoare de peste 13,2 milioane de lei, va crea un cadru modern pentru servicii sociale de calitate, programe de incluziune activă și sprijin specializat destinat îngrijitorilor, contribuind totodată la crearea unor noi locuri de muncă în domeniul social.

Trei proiecte majore pentru sănătate și sprijin social, dezvoltate la Cluj și Apahida de Asociația Sfântul Nectarie

Tot în comuna Apahida va prinde contur Centrul multifuncțional cu dotări sportive și culturale „Sfântul Hristofor”, un proiect dedicat copiilor vulnerabili, cu accent pe educație, activități sportive, cultură și incluziune socială. Centrul va deservi 260 de copii, oferindu-le acces la servicii integrate și la un mediu favorabil dezvoltării personale și comunitare.

Trei proiecte majore pentru sănătate și sprijin social, dezvoltate la Cluj și Apahida de Asociația Sfântul Nectarie

Cele trei investiții, finanțate prin fonduri europene, conturează o direcție de dezvoltare în care grija față de om, solidaritatea și sprijinul acordat celor vulnerabili devin priorități concrete, asumate prin proiecte menite să aducă schimbări reale în viața comunității clujene.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Societate
Concursul internațional „Împreună cu Hristos în viață”

Concursul internațional „Împreună cu Hristos în viață”

Concursul Internațional „Împreună cu Hristos în viață”, organizat de Colegiul Național Pedagogic „Gheorghe Lazăr” din Cluj-Napoca, în parteneriat cu Episcopia Ortodoxă Română a Italiei și Societatea Științifică – Asociația Didactica Red, a marcat în acest an un moment...

Programul de transport urban în perioada minivacanței de Rusalii

Programul de transport urban în perioada minivacanței de Rusalii

Cu ocazia minivacanței de Rusalii mijloacele de transport în comun vor circula după următorul program: 30.05.2026 – circulația se va desfășura între orele 5:30–23:00, conform programului de transport pentru ziua de sâmbătă; 31.05.2026 - 1.06.2026– circulația se va...