Trei zile de vis, în tabără la Moara de Pădure

de | iul. 7, 2016

Circa 30 copii au avut parte de 3 zile de vis în cadrul taberei organizate de Parohia Ortodoxă Săcel.

Evenimentul s-a desfasurat în perioada 3-6 iulie 2016, în filia Moara de Pădure, unde tinerii și-au montat corturile și au participat la activitățile ingenioase pregătite de organizatori.

„A fost o tabără creștină pe tema „Ascultării”. Ajunsă anul acesta la cea de-a doua ediție, tabăra a încercat să le ofere tinerilor participanți o modalitate plăcută și eficientă de petrecere a unei părți din vacanță de vară. Programul a inclus rugăciunea de dimineață și de seară, ateliere de discuții pe tema taberei, „Ascultarea”, jocuri de auto-cunoaștere și de comunicare. De asemenea, au avut loc ateliere de modelaj Fimo, de litografie, de chitara, de decoraj, iar ultima seară am petrecut-o lansând lampioane, iar apoi prin cantece de chitară în jurul focului de tabără. Pentru participare, tinerii au primit diplome și cărți religioase”, a declarat părintele paroh Mihai Bogdan, din Parohia Ortodoxă Săcel.

La tabără au participat copiii parohiei Săcel și un grup de tineri ai parohiei Valei Ierii coordonați de doamna preoteasă Marcela Cocuț.

La pregătirea activităților au ajutat îndeaproape Radu Copil, coordonatorul activităților de tineret din Arhiepiscopia Clujului și presedintele A.S.C.O.R. Cluj, Bogdan Dincă alături de alți voluntari ai asociației.

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Ziua Armatei, sărbătorită în comuna Jucu

Ziua Armatei, sărbătorită în comuna Jucu

Ca în fiecare an, Ziua Armatei Române a fost marcată și în Comuna Jucu, printr-un eveniment organizat de Unitatea Militară, în colaborare cu administrația locală, Școala „Gheorghe Barițiu” și Biserica Ortodoxă.