Triplă sărbătoare în localitatea clujeană Sânnicoara

de | sept. 2, 2017 | Actualitatea religioasă

Comunitatea ortodoxă din parohia clujeană Sânnicoara a avut parte sâmbătă, 2 septembrie 2017, la o zi după începutul noului an bisericesc, de o triplă sărbătoare. Sătenii, împreună cu preotul lor paroh Luca Viorel, au sărbătorit în avans hramul bisericii, Nașterea Maicii Domnului, prilej cu care l-au primit în mijlocul lor pe Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, care a oficiat Sfânta Liturghie. Bucuria a fost cu atât mai mare, cu cât la începutul lunii septembrie se împlinesc 90 de ani de la sfințirea vechii biserici, 20 de ani de la sfințirea noului locaș de cult și 40 de ani de slujire a părintelui Luca Viorel.

În cadrul cuvântului de învățătură Părintele Mitropolit a vorbit despre  semnificațiile teologice ale noului an bisericesc, ce a început pe 1 septembrie:

A participat la sărbătoarea localității Sânnicoara și Părintele protopop de Cluj I, Dan Hognogi care l-a felicitat la finalul slujbei pe părintele Luca Viorel, pentru întreaga activitate desfășurată în cei 40 de ani de slujire:

Părintele Luca Viorel a mărturisit în fața tuturor invitaților că cea mai importantă și cea mai grea lucrare a sa a fost cea de zidire sufletească a credincioșilor, lucrare care continuă:

La finalul slujbei Părintele Mitropolit a oferit pr. Luca Viorel pentru întreaga sa activitate, Crucea Arhiepiscopală, iar primcoratorului Octavian Momeu i-a fost înmânată Crucea Transilvană. A fost oficiată apoi o slujbă de parastas pentru preoții și credincioșii parohiei ce au trecut la cele veșnice. După Liturghie, sătenii din Sânnicoara au participat la întâlnirea fiilor satului, moment festiv mult așteptat, mai ales că la ediția de anul acesta s-a sărbătorit împlinirea a 655 de ani de la prima atestare documentară a localității.

Ultimele articole

Resfințirea Bisericii din localitatea Pruni, județul Cluj

Resfințirea Bisericii din localitatea Pruni, județul Cluj

În Duminica a 3-a după Rusalii, 11 iulie 2021, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul comunității din localitatea Pruni, județul Cluj. De la ora 8:30, Preasfințitul Părinte...

ASCOR Cluj | Tabără de vară la Scrind-Frăsinet

ASCOR Cluj | Tabără de vară la Scrind-Frăsinet

Asociația Studenților Creștin-Ortodocși Români – Cluj-Napoca vă invită,  și în anul acesta, la tabăra studențească de vară, organizată în perioada 30 iulie – 9 august în județul Cluj, comuna Mărgău, satul Scrind-Frăsinet. Tema taberei de anul acesta este „Ascultați de...

Hramul Mănăstirii Telcișor-Buscatu

Hramul Mănăstirii Telcișor-Buscatu

În Duminica a 2-a după Rusalii (a Sfinților Români), 4 iulie 2021, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a liturghisit la Mănăstirea Telcișor-Buscatu, județul Bistrița-Năsăud, cu prilejul...