Duminică, 26 martie 2017, de la ora 17:30, în Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Episcop Iustin al Maramureşului şi Sătmarului, Pr. Prof. Univ. Dr. Stelian Tofană de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca a susţinut conferinţa cu titlul „Ce mai înseamnă VIAŢA pentru omul de azi?”. Organizatori: Asociaţia „Maramureş pentru viaţă şi familie” şi Asociaţia Filantropică Cultural-Creştină „Marthyria”, în parteneriat cu alte asociaţii.
Beneficiind de o organizare impecabilă, pentru care au primit felicitări din partea Părintelui Profesor, o catedrală „plină ochi” de tineri şi adulţi a audiat conferinţa, iar de transmiterea în direct prin internet au beneficiat câteva mii de persoane.


„La întrebarea „Ce înseamnă viaţa pentru omul de azi?” vă răspund cu o statistică alarmantă, a spus Părintele Profesor Stelian Tofană: din anul 1958 până în anul 2017, în ţara noastră au fost avortaţi oficial peste 22 milioane de copii! Ce înseamnă aceasta? Că acest popor, pe acest pământ, şi este un pământ sfânt, vizavi de jertfele care au fost, a făcut un imens cimitir, pentru că pământul pe care îl călcăm, ieşind din casă, ieşind din şcoală sau de unde suntem, îl înţeleg ca o imensă lespede de piatră pusă peste un mormânt, sub care lespede stau sacrificate 22 milioane de vieţi, în care, cu siguranţă, au fost atâtea genii, pe care le-am aruncat. Atâţia medici, atâţia profesori, atâţia oameni cinstiţi, atâţia muncitori cinstiţi, atâţia oameni, cu adevărat oameni. Atâţia copii. Atâţia viitori părinţi. Atâţia viitori oameni de ştiinţă. Pe care nu-i mai avem. De aceea este îngrijorător acest aspect, care este o problemă naţională. Şi o responsabilitate naţională în rugăciunile noastre.”
Părintele Profesor Stelian Tofană s-a oprit apoi asupra valorii vieţii din perspective biblice, întâlnite atât în Vechiul Testament, cât şi în Noul Testament, dar şi la ameninţările care există la adresa vieţii, precum avortul. Biblia „este mai mult decât o carte, este puterea lui Dumnezeu”, a precizat Părintele.
Nu au lipsit din conferinţă nici precizarea remediilor pentru înlăturarea ameninţărilor asupra vieţii, care sunt căinţa şi mărturisirea. Omul este un templu al lui Dumnezeu, relatează Biblia, iar prin avort ai aruncat un templu al lui Dumnezeu, a precizat Părintele Profesor, care nu a ocolit nici responsabilitatea societăţii de azi, deoarece avortul este un flagel susţinut de iniţiativele „făcătoare de bine”, iar întâlnirile Bisericii cu tinerii se impun a fi intensificate.
Comentariul a fost făcut pe texte biblice, susţinute cu nuanţate lămuriri semantice, atât cât s-a putut în răstimpul a doua ore şi jumătate, care se pare că au trecut prea repede.
Lămuritoare şi interesante au fost cele circa 20 de răspunsuri date întrebărilor puse din rândul auditorilor, de fapt la frământările şi tulburările lumii de azi, pe care le simt din plin tinerii.
Cei prezenţi au considerat conferinţa ca foarte binevenită prin caracterul ei formator creştin, susţinută de un Profesor Preot erudit în cunoaşterea Bibliei, care a fost aplaudat la scenă deschisă de mai multe ori.

Andrei Fărcaş,
redactor la Revista „Graiul Bisericii Noastre”